caută:   
 
 

23 aprilie 2012

 
Ce este o bibliotecă naţională? – deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României
Luni, 23 aprilie 2012

Intro

Program

Program

12.30 
Primirea invitaţilor

13.00 (spaţiu de desfăşurare: Aula, Corp Aula, Et. I) 
Deschiderea oficială a Bibliotecii Naţionale a României (Intrare pe bază de invitaţie)
Cuvinte de salut: 
Mihai Răzvan Ungureanu, Prim-ministrul României
Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional
conf. dr. Elena Tîrziman, director general al BNR
acad. Ioan Haiduc, preşedintele Academiei Române 
acad. Gabriel Ştrempel, membru de onoare al Academiei Române
Nicolae Manolescu – ambasador UNESCO, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România
Alexe Rău, director general al Bibliotecii Naţionale a Moldovei
prof. univ. dr. Mircea Regneală, preşedinte ABR – Asociaţia Bibliotecarilor din România

13.45
Pauză de cafea 

14.15 (spaţiu de desfăşurare: Parter, Corp Aula)
Vernisajul expoziţiei Cartea obiect – operă deschisă: expoziţie de artă românească contemporană. Artişti: Mircia Dumitrescu, Suzana Fântânariu, Șerbana Drăgoescu, Letiţia Oprişan, Diana Brăescu, Daniela Catona, Ovidiu Croitoru, Mihaela Dumitru, Daniela Frumuşanu, Iuri Isar, Oana Ispir, Adriana Lucaciu, Livia Mateiaş, Mircea Nechita, Botond Reszegh, Titu Toncian, Corina Vasile, Ion Boicu, Ioana Trancă, Cristian Bedivan, Doru Draguşin, Ilie Rusu, Darie Dup, Ioan Atanasiu, Dan Erceanu, Dana Panighianţ, Corina Duma. (Uniunea Artiştilor Plastici din România) 

14.45 (spaţiu de desfăşurare: Atrium, Parter)
Expozeu: conf. dr. Elena Tîrziman, director general – Ce este o bibliotecă naţională?
Expoziţie virtuală: Biblioteca Naţională a României – un parcurs
Expoziţie virtuală: Sediul nou al BNR – concept, funcţionalităţi, organizare

15.00 
Il fascino dell’Italia: inaugurarea seriei Dialoguri culturale. Invitat: Italia

15.00 (spaţiu de desfăşurare: Atrium, Parter)
Deschidere: Elena Tîrziman, director general al Bibliotecii Naţionale, Gianfranco Fraccarollo, preşedintele Centrului Cultural Italian „Giovanni Morando Visconti”
Lansare de carte
Vernisaj expoziţie pictură şi mobilier stil
Defilare de modă – Casa Mengotti

17.00 Pauză de cafea

17.30 (spaţiu de desfăşurare: Sala Dialoguri culturale, et. II)
Inaugurarea sălii Dialoguri culturale
Lansare de carte

18.15 (spaţiu de desfăşurare: Atrium, Parter)
Recital susţinut de soprana Daniela Vlădescu

19.15 
Cocktail (Intrare pe bază de invitaţie)
Cuvânt de salut din partea Ministrului Culturii Kelemen Hunor
Recital Cornelia Bronzetti

Alte evenimente (spaţiu de desfăşurare: Parter, spaţiu multifuncţional)

13.00-15.00

Atelierul de carte (Răzvan Supuran): demonstraţii de tipar Letterpress (tipar înalt) – tiparniţă manuală, imprimare pe hârtie manuală. 
Prezentarea proiectului Atelier complet de carte „Officina Chartaria” – o istorie activă a tehnicilor cărţii din spaţiul românesc – Biblioteca Naţională a României în parteneriat cu Atelierul de carte (expoziţie virtuală).


Intro

Aleasă să se desfăşoare în 23 aprilie, dată la care bibliotecarii din România sărbătoresc Ziua Naţională a Bibliotecarului, deschiderea oficială a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României se va bucura de prezenţa unor personalităţi marcante ale lumii culturale, profesionale şi politice, discuţiile concentrându-se pe definirea conceptului de bibliotecă naţională, pe biografia şi identitatea Bibliotecii Naţionale a României în cadrul familiei europene de biblioteci naţionale.
Prin relaţiile pe care le are cu celelalte biblioteci naţionale din Europa şi din lume, Biblioteca Naţională a României este raportor, la nivel internaţional, privind patrimoniul naţional documentar şi schimburile interculturale. În acest context, Biblioteca Naţională a României inaugurează, în noul său sediu, o Sală de lectură Dialoguri culturale. Concepută ca spaţiu dinamic, această sală generoasă (de aproape 400 de mp) va da posibilitatea altor ţări să organizeze expoziţii şi evenimente în măsură să ofere publicului românesc o panoramă la zi a culturii respective; de asemenea, aici se va constitui şi dezvolta o colecţie de cărţi, periodice, documente audio-video şi electronice, baze de date etc., organizate pe diferite spaţii culturale (cultură anglo-saxonă, latină, nordică etc.).
Italia, prin intermediul Centrului Cultural Italian „Giovanni Morando Visconti” din Alba Iulia, este prima ţară invitată să organizeze, în 23 aprilie, un eveniment în cadrul seriei Dialoguri culturale, eveniment care va include conferinţe, expoziţii, spectacole, prezentări de modă etc.

Iniţiată în 1995 de UNESCO, 23 aprilie – Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este sărbătorită şi în România; din 2005, Ministrul Culturii a instituit, în 23 aprilie, Ziua Naţională a Bibliotecarului. Întrucât în 2012 se împlinesc 80 de ani de la constituirea bibliografiei internaţionale a traducerilor, Index Translationum, UNESCO va dedica ediţia din acest an a Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Dreptului de Autor schimburilor interculturale, la nivel mondial, prin intermediul traducerilor. Zi a Sfântului şi Măritului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în calendarul creştin, 23 aprilie a fost aleasă de UNESCO Zi Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor dat fiind că, la această dată, în 1616, au murit doi dintre Titanii literaturii universale – Cervantes şi Shakespeare, câteva sute de ani mai târziu, la aceeaşi dată, născându-se un altul – Vladimir Nabokov. Biblioteca Naţională a României va celebra Ziua Naţională a Bibliotecarului prin expoziţia CARTEA: opera deschisă, propusă de Uniunea Artiştilor Plastici din România, expoziţie care va descrie plastic (pictură, carte-obiect, grafică etc.) universul cărţii şi al bibliotecilor, fie ele reale sau imaginare, tradiţionale sau electronice.

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
În perioada  27-31 martie 2017, Biblioteca Națională a României propune, în cadrul programului național Școala Altfel, o serie de evenimente și ateliere organizate sub deviza De ALTFEL, la Biblioteca Naţională a României.

Sala American Corner și Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu”, în care vor avea loc atelierele dedicate copiilor și tinerilor în Săptămâna Altfel, vor fi închise pentru publicul cititor.

Pentru studiu, vă invităm în celelalte săli de lectură ale Bibliotecii Naționale, care vor fi deschise după programul normal de funcționare.

Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României