caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Biblioteca Naţională, de Ziua Limbii Române
31 august 2018

Biblioteca Naţională a României celebrează Ziua Limbii Române, dedicată „fundamentului identității naționale”, prin prezentarea intitulată Duiliu Zamfirescu: „La noi, nimeni, dar hotărâtor nimeni nu scrie cum vorbeşte poporul”, care se oprește asupra a două dintre manuscrisele Duiliu Zamfirescu păstrate în Colecțiile sale Speciale: Romanul şi limba română (Ms 10579) și Bucea sau Căpăţână (Ms 10587). 

Pregătit în ideea de a prefața apariția în volum a romanului În război, studiul Romanul şi limba română a fost publicat în anul 1901, în Noua revistă română a lui Sanielevici, și reluat în ediția de Opere (vol. V, 1974) îngrijită de Mihai Gafița. 
Ceva mai scurtă decât cea publicată în 1901, varianta din manuscrisul aflat la Biblioteca Națională conține unele digresiuni interesante, eliminate, din rațiuni editoriale, dar nu numai. 
Scrisă undeva la începutul anului 1888, farsa Bucea sau Căpăţână (Ms 10587) este o șarjă care-l ia în obiectiv pe Hasdeu, văzut în timp ce se „canonește” cu al său Etymologicum Magnum Romaniae.

În 2018, se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu (30 octombrie 1858) și 180 de ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (26 februarie 1838).


Legiferată de Parlamentul României, ca zi festivă, prin Legea nr. 53/2013, Ziua Limbii Române a ajuns, în 2018, la a VI-a ediţie, desfășurându-se la aceeași dată cu Limba Noastră (sau Limba Noastră cea Română), sărbătoare marcată în Republica Moldova, în fiecare an, neîntrerupt, din anul 1990.

Potrivit expunerii de motive făcute în 2011 de inițiatorii propunerii legislative privind Ziua Limbii Române, „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite". 

Ziua Limbii Române poate fi marcată, conform Legii nr. 53/2013, de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

*Sala American Corner este închisă temporar, începând cu 5 martie 2018.
*În perioada 23 mai 2018 - 1 septembrie 2018, cabinetul de manuscrise va fi închis pentru public.

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sîmbătă: 09.00 – 17.00 

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2018 Biblioteca Naţională a României