caută:   
 
 

achiziţii recente

 
La bande dessinee entre la presse et le livre : fragments d une histoire / Benoit Peeters; [Paris] : Bibliotheque nationale de France, 2019; (116 p.) : ill. en coul. ; 24 cm; ISBN 978-2-7177-2833-0

Benzile desenate, sub diferitele forme care sunt redefinite în mod permanent, constituie un obiect cultural semnificativ din secolul al XIX-lea până în zilele noastre.
„Literatura sub formă de stampe”, așa cum o numea Rodolphe Tôpffer, sau literatura grafică, are o evoluție inseparabilă de cea a tiparului – și în special de progresul tehnic din domeniul reproducerii imaginilor. Intrate în lumea ziarelor la mijlocul secolului al XIX-lea, benzile desenate au oscilat continuu între lumea presei și cea a cărții. În istoria benzilor desenate există o componentă principală, mai bine păstrată, legată de monografii şi albume, și o alta secundară, mai efemeră, legată de ziare și reviste. Multă vreme, această componentă secundară a fost mai puțin studiată de către istorici, în mare parte pentru că suporturile pe care erau create erau mai fragile şi mai greu accesibile. Din fericire, cercetările care se concentrează pe condițiile pentru publicarea benzilor desenate au evoluat în ultimii ani. În același timp, eforturile deosebite de digitizare desfășurate de diferite instituţii importante, cum este şi Biblioteca Națională a Franței, au scos la lumină multe benzi desenate uitate. 
Fără a pretinde că a realizat o lucrare exhaustivă, Benoît Peeters vorbeşte în carte despre unii autori și câteva repere din istoria benzilor desenate, precum şi despre condițiile materiale de fabricație și distribuție ale acestora..Dedicată benzilor desenate francofone (în principal din Franţa, Elveția și Belgia), cartea abordează subiecte precum Töpffer, Cham și Gustave Doré; imaginile lui Épinal și ale casei Quantin; ale familiei Fenouillard și Bécassine; inventarea albumului modern de benzi desenate de către editurile Hergé și Casterman; Blake, Mortimer, Spirou și Fantasio; Paul Gillon și France-Soir; Barbarella și Eric Losfeld. Peeters evocă totodată şi epoca de aur a revistelor de specialitate precum Pilote, Pif, L’Écho des savanes, Fluide Glacial, Métal hurlant, triumful romanului grafic și ascensiunea editurilor independente.
Născut în 1956 la Paris, Benoît Peeters este scriitor și scenarist. Specialist în benzi desenate și în special în opera lui Hergé, a absolvit Ecole pratique des hautes études. În 1976, a publicat primul său roman, Omnibus, o biografie imaginară a lui Claude Simon. Considerat unul dintre cei mai buni specialiști despre Tintin, el este autorul cărții Monde d´Hergé, o lucrare despre universul lui Hergé, și a unei biografii a acestuia intitulată Hergé, fiul lui Tintin. În 2010 a publicat prima biografie a filosofului Jacques Derrida. Consilier editorial la Casterman, editura albumelor lui Tintin, Benoît Peeters conduce editura independentă Les Impressions Nouvelles. Este, de asemenea, conferențiar la CNAM, Conservatoire national des arts et des métiers și profesor la Universitatea din Lancaster.
Ilustratia de pe coperta 1 : Alain Saint-Ogan Zig et Puce au XXIe siècle

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 
Program
Luni-Vineri: 11.00-15.00
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-17:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00
marți, joi: 12:00-20:00

Sala de lectură „Mihai Eminescu” (etaj 1)
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00
marți, joi: 12:00-20:00

Sala de lectură „Alexandre Saint-Georges” (etaj 5)
luni - vineri: 09:00-17:00

Sala Ludoteca „Apolodor din Labrador” (mezanin)
luni, miercuri, vineri: 11:00-13:00
marți, joi: 12:00-14:00

Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu” (etaj 1)
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00
marți, joi: 12:00-20:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2022 Biblioteca Naţională a României