Catalogul cărţilor tipărite în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, aflate in colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României / Mariana Irimia ; concepţie grafică Constantin Aurelian Popovici. – Bucureşti : Editura Bibliotecii Naţionale a României, 2014 . – 128 p., il. col.
Preț: 30 lei
Domnia lui Constantin Brâncoveanu
(1688-1714) a reprezentat pentru Ţara Românească o perioadă de stabilitate propice dezvoltării culturale, fapt reflectat mai ales în creaţia artistică, de la arhitectură şi până la pictură, miniatură de carte, gravură, orfevrărie, broderie etc. Pe toată perioada domniei sale, acesta a susţinut producţia editorială, conştient fiind de rolul pe care cartea tipărită îl ocupă în sprijinirea identităţii naţionale a românilor prin apărarea credinţei ortodoxe. În acest timp, au funcţionat tipografii la Bucureşti, Târgovişte, Râmnic, Snagov şi Buzău şi s-au tipărit 90 de titluri, dintre care 19 cu suportul financiar direct al domnitorului. Dintre truditorii tiparului se remarcă Mitrofan, episcop de Huşi şi apoi de Buzău, sosit în Ţara Românească din Moldova, Antim Ivireanul, originar din Georgia, episcop de Râmnic, devenit mitropolit al Ungrovlahiei; Mihai Iştvanovici şi Gheorghe Radovici, ucenici ai lui Antim Ivireanul. Dintre gravori se cuvine a fi menţionaţi Ioanichie Bacov şi Ursul.
În Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României se regăsesc 38 de titluri dintre cele 90 tipărite în Ţara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Martori tăcuţi a mai bine de 300 de ani de istorie, aceste lucrări poartă urmele timpului trecut, concretizate în elemente care le conferă unicitate. Astfel, unele tomuri au legături de epocă de o valoare artistică aparte sau însemnări manuscrise care acoperă o varietate mare de evenimente, de la cele istorice, pană la curiozităţi meteorologice şi întamplări din viaţa personală a proprietarilor.
Catalogul de faţă, publicat cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul marelui domnitor, cuprinde toate titlurile publicate în Ţara Romanească în timpul domniei sale, care se păstrează în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României.
O grijă deosebită s-a acordat descrierii fiecărui exemplar, pentru a surprinde particularităţile acestora, relevând, totodată, prin consemnarea însemnărilor manuscrise, circulaţia tomurilor pe întreg spaţiul românesc. La ordonarea catalogului s-a respectat principiul cronologic, în cadrul fiecărui an titlurile fiind ordonate alfabetic.