Scurt istoric
Înființat în anul 1967 ca Laborator de Restaurare al Bibliotecii Centrale de Stat, denumire sub care funcționa la acea dată Biblioteca Națională a României, acest serviciu a devenit prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2199 / 01.04.2008, Centrul Național de Patologie și Restaurare a Documentelor.
Cu o activitate neîntreruptă de peste 50 de ani, C.N.P.R.D. are ca misiune:
- elaborarea și implementarea programului de conservare/restaurare a documentelor din patrimoniul B.Na.R.;
- restaurarea documentelor de patrimoniu (carte veche și bibliofilă, manuscrise, documente, hărți, stampe etc.) din patrimoniul B.Na.R.;
- formarea și perfecționarea practică a conservatorilor/restauratorilor pe domeniul carte de patrimoniu și document din cadrul bibliotecilor și muzeelor din țară;
- acordarea asistenței de specialitate la solicitarea altor instituții.
Schema ocupațională a C.N.P.R.D. cuprinde:
- un șef serviciu – restaurator corp carte de patrimoniu, document, pergament
- un conservator acreditat specializat pe investigații biologice și chimice
- 4 restauratori acreditați pentru corp carte și legătură carte de patrimoniu
- un restaurator acreditat pentru legătură carte de patrimoniu (scoarțe din lemn și elemente decorative din metal)
- un restaurator debutant pentru componente din lemn și metal carte de patrimoniu
Din totalul de opt membri ai laboratorului, șase sunt acreditați ca experți.
C.N.P.R.D. a desfășurat în paralel cu activitatea practică și o bogată activitate științifică prin participarea cu lucrări la sesiuni de comunicări științifice de profil, simpozioane și saloane de prestigiu național, conferințe internaționale sau publicarea unor articole de specialitate.
C.N.P.R.D. realizează în regim limitat, în funcție de strategia sa de dezvoltare, și lucrări contra cost, conform listei de tarife aprobate de către Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Contact
CENTRUL NAȚIONAL DE PATOLOGIE ȘI RESTAURARE A DOCUMENTELOR
BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Bd. Unirii nr. 22, sector 3,
Cod 030833, București
Persoana de contact:
Gabriela Pisică, șef serviciu C.N.P.R.D.
Telefon: 021.314.24.34 / int.1158 (luni-vineri, între 12-16)
Email: gabriela.pisica@bibnat.ro