Biblioteca Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași
Tip bibliotecă
Biblioteci Școlare „CDI”
Website
http://cngi.is.edu.ro/
Cod ISIL
RO-IS-0159
Director
Prof. Constantin Chirilă
Persoană de contact
Ines-Andreea Toader, bibliotecar
Anul înființării
1899
Istoric
Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” este continuatorul direct al Şcolii de aplicaţie a Seminarului Pedagogic Universitar din Iaşi care a luat fiinţă în anul 1899, în conformitate cu Legea Învăţământului promulgată de Spiru Haret cu un an mai înainte. Din 1899, şcoala de aplicaţie funcţionează fără întrerupere. Desigur, şi-a schimbat profilul sau denumirea în funcţie de comanda socială şi succesivele reforme ale învăţământului, dar nu a avut nicio sincopă, nicio întrerupere, nici chiar în timpul celor două războaie mondiale. Dimpotrivă, s-a dezvoltat atât ca număr de clase, cât şi ca bază materială şi apare în Anuarul învăţământului secundar din România sub numele de Liceul de aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar (SPU) din Iaşi.
Liceul a şcolarizat tot mai mulţi elevi, pe toate ciclurile de învăţământ (primar, gimnazial şi liceal), iar după 1950 apar clasele paralele. Clădirea din str. Toma Cozma nr. 2 (vechiul sediu) devine neîncăpătoare şi în 1957 se începe construcţia unei clădiri noi, în apropiere, pe strada Oastei nr 1. Faptul că Liceul „G. Ibrăileanu” se mută în 1962 în acest nou local nu aduce nici o altă modificare privind colectivul de profesori, direcţia, colectivele de elevi, averea şcolară.
În scriptele bibliotecii se menționează faptul că, la data de 1 ianuarie 1960, fondul de carte cuprindea 7997 volume.
În prezent, biblioteca CNGI – centru de resurse informaţionale şi programe culturale, oferă utilizatorilor săi peste 29000 volume din domenii variate, lucrări de referinţă, programe şcolare, manuale alternative, bibliografii ș.a. Cititorii bibliotecii, elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, îndrumați de cadre didactice și bibliotecar, participă activ la conferințe literare, lansări de carte și întâlniri cu scriitori în cadrul unor proiecte educaționale desfășurate la nivel local, județean, national sau transnațional, celebrează evenimente culturale și istorice, omagiază personalități ale vieții științifice și artistice, se implică în desfășurarea activităților instructiv-educative, în campanii caritabile, în organizarea și desfășurarea unor proiecte ale școlii: „Performanța în universul științelor – perspectivă interdisciplinară”, „Spiritul critic în context actual – European”, „Valențe europene în educație”, „Zilele Școlii” etc.
În cadrul cercului de lectură și scriere creativă pentru învățământul primar „Căutătorii de Vise” și al cercului de lectură pentru învățământul gimnazial „9 ne place lectura”, copii și adulți, deopotrivă, visăm împreună cu cărțile și dincolo de cărți, dorindu-ne să aflăm ce au gândit și cum au scris autorii, care sunt sensurile a ceea ce citim și de ce este important să citim. Prin activitățile desfășurate ne dorim ca elevii noștri să înțeleagă sensurile și învățăturile profunde ale textelor literare, să aibă curajul exprimării libere, să scrie proză și poezii, să își manifeste personalitatea prin desen, teatru, cântec, să celebreze zile importante alături de cei care gândesc și simt la fel, dovedind respect pentru trecutul istoric și cultural, să aplice în viața reală cunoștințele dobândite în activitățile ludice desfășurate și să-și dezvolte abilități sociale (empatie, spirit critic, lucru în echipă, comunicare asertivă).
Informații colecții
Total documente: 29.615
Total documente colecții curente in format tipărit: 29. 534
din care:
– carte românească: 27.690
– carte străină: 1.844
Total documente audio-video (CD, CD-ROM, vinil etc.): 81
Adresă
Str. Oastei nr. 1, Iași
Județ
Iasi
Telefon
0232/264.470
Fax
0232/264.470
Email
lic_ibraileanu@yahoo.com
Filiale
Program funcționare
Luni – vineri 8:00 – 16:00
Acces
Servicii
Împrumut la domiciliu
Împrumut interbibliotecar
Fotocopiere
Scanare
Referințe și bibliografii la cerere
Săli de lectură
Nr. de locuri: 12
Bibliotecă digitală: http://cngi.is.edu.ro/index.php?option=com_wrapper&view=wrapper&Itemid=810
Total calculatoare pentru utilizatori: 1
– din care conectate de internet: 1
Pagină Facebook/Blog