Skip to content Skip to footer

Biblioteca Colegiului Național ”Ion Maiorescu”

Biblioteca Colegiului Național ”Ion Maiorescu”

Tip bibliotecă

Biblioteci Școlare “CDI”
Cod ISIL
Director
prof. dr. Lucica Viorica Ababei

Persoană de contact

Anul înființării

1865
Istoric
Colecția a fost mărită datorită donaţiilor (printre care cea a lui Titu Maiorescu – 317 volume) şi a achiziţiilor făcute pe baza sumelor alocate de primărie şi de prefectură. În mai 1900, biblioteca ajunsese să deţină 3.386 de volume. Directorul şcolii a declarat-o biblioteca publică, fiind frecventată atât de elita oraşului, cât şi de către profesorii din Ruse care cunoşteau limba română. Distrusă în 1916 (în timpul războiului), biblioteca este refăcută datorită entuziasmului direcţiei şi cadrelor didactice din şcoală, iar în august 1948 ajunsese la 8.932 de volume. În toamna lui 1948 o parte din cărţi au fost epurate şi arse în curtea liceului, dar donaţiile primite ulterior şi prelucrarea fondurilor unor şcoli profesionale desfiinţate între timp au făcut ca în prezent biblioteca să deţină peste 30.000 de volume. Din 1983 biblioteca a fost mutată în internatul liceului, unde i s-au repartizat patru săli.

Informații colecții

Total documente: peste 32.000 u.b.-uri din care: – un fond documentar prețios Biblioteca este integrată unui modern Centru de Documnetare și Informare. Fondul documentar la bibliotecii acoperă nevoile de informare și documentare ale utilizatorilor (elevi și profesori).

Adresă

080042, Str. Prof. Nicolae Droc Barcian nr. 8, Giurgiu

Județ

Giurgiu
Telefon
0246/215.503
Fax
0246/215.001
Email
cnimgiurgiu@gmail.com
Filiale

Program funcționare

Luni – vineri: 8.00 – 16.00
Acces
Servcii: – împrumut la domiciliu – acces liber la raft – acces la internet – consultare documente la sala de lectură
Pagină Facebook/Blog

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.