Skip to content Skip to footer

Biblioteca Comunală Gura Foii

Biblioteca Comunală Gura Foii

Tip bibliotecă

Biblioteci Comunale
Website
Cod ISIL
Director

Persoană de contact

Mariana Lixăndroiu, bibliotecar responsabil

Anul înființării

1923
Istoric

Înființată în anul 1923, Biblioteca Publică din localitatea Gura Foii, județul Dâmbovița, îndeplinește de ani buni rolul unui Centru Cultural foarte activ și foarte viu pentru populația pe care o servește dar și pentru unele din localitățile învecinate unde toți utilizatorii mari si mici au acces la resursele puse la dispoziție de aceasta instituție de cultură la sediul principal, dar și la cele doua Filiale din satele Bumbuia și Făgetu având un fond de carte de peste 12000 unități de Bibliotecă.

Prin intermediul instrumentelor de lucru, comunitatea are acces la informație, la lectură, la împrumut la domiciliu, acces la povești scrise cu acul prin intermediul șezătorilor organizate lunar, participare activă la proiectele pentru preșcolari, elevi și adolescenți, acces gratuit la Internet și îndrumare în căutarea informației corecte și pertinente, activități de socializare și comunicare pentru vârstnici, oportunitatea atestării ca meșter popular a membrilor grupului de cusături tradiționale, vizionare de filme cu licență la Căminul Cultural, participarea prin intermediul trupei de teatru a Bibliotecii la diverse concursuri județene și naționale.

În anul 2023 a început renovarea sediului principal al Bibliotecii, renovare care este aproape finalizată și care va transforma cladirea într-un loc mai frumos, mai modern și mai util, din cadrul proiectului facând parte și dotarea cu echipamente informatice noi care vor servi comunității beneficiare de cursuri pentru dobândirea unor competențe digitale foarte utile.

Informații colecții

 

Total documente: 12.000 u.b.

Adresă

137235, Gura Foii

Județ

Dâmbovița
Telefon
0722 263 377
Fax
Filiale

Filiale în satele Bumbuia și Făgetu.

Program funcționare

Luni-Vineri: 8.00-15.00
Sâmbătă: 8.00-13.00
Acces

Acces liber la raft, sală de lectură. Practică împrumutul la domiciliu şi schimbul interbibliotecar.

Dintre proiectele  Bibliotecii Publice Gura Foii puse în slujba comunității enumerăm, Biblionet, lumea în Biblioteca mea, Rețea de centre de educație nonformală, Dare to Care, Punguța cu două cărți, Cinema la Bibliotecă, iar ca activițăti nonformale desfășurate în ultimii ani pentru toate categoriile de vârste, regăsim, Mămici de pitici, Povești la gura sobei, Clubul copiilor-dedicate copiilor,  Dare to care, Weekeduri teatrale– repetiții și concursuri ale trupei de teatru care a obținut multe premii naționale _Trupa de la țară– trupă care a dus Gura Foii, în multe dintre orașele mari ale tări,  seri de film-proiecții de filme cu licență-dedicate copiilor și adolescenților, șezători pentru păstrarea tradițiilor, organizate lunar-dedicate copiilor, adolescenților și doamnelor din comunitate, Clubul pensionarilor-dedicat seniorilor.

Pentru păstrarea, prezervarea și transmiterea tradițiilor și obiceiurlor, pentru demonstrarea aparteneței spirituale pe aceste locuri, la Căminul din satul Bumbuia au fost strânse și colecționate mai multe obiecte traditionale casnice și de vestimentație,  formând astfel o mica expozitie muzeală cu mai multe exponate specifice zonei noastre.