Biblioteca Mănăstirii Sf. Arhangheli şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful-STAVROPOLEOS
Tip bibliotecă
Website
Cod ISIL
Director
Persoană de contact
Anul înființării
Istoric
Din vechea zestre a Mănăstirii Stavropoleos s-au păstrat numeroase cărţi de cult cărora li s-au adăugat donaţii sau achiziţii făcute în timp pentru a completa fondul de carte veche, alcătuit acum din tipărituri româneşti, greceşti şi slavone şi câteva manuscrise.
Mănăstirea Stavropoleos are între preocupările sale constante muzica de tradiţie bizantină. Cele aproximativ două sute de cărţi şi manuscrise formează una dintre cele mai importante colecţii mănăstireşti de acest gen din România. Majoritatea titlurilor provin din bibliotecile a doi bizantinologi români, arhid. prof. dr. Sebastian Barbu-Bucur şi Titus Moisescu. Suntem recunoscători celor doi cercetători care ne-au sprijinit de multe ori în acţiunile noastre legate de promovarea muzicii bizantine.
În Biblioteca Stavropoleos sunt prezente aproape toate tipăriturile importante ale cântărilor în limba română, începând cu primele apariţii din 1823 ale lui Macarie Ieromonahul, continuând cu Anton Pann, Dimitrie Suceveanu şi mulţi alţii până la Ion Popescu-Pasărea şi Victor Ojog. De asemenea, se află cărţi cu cântări în limba greacă, printre care şi unele ale lui Petre Efesiu – cel care în 1820 la Bucureşti, pentru prima dată în lumea ortodoxă, tipărea cântări bisericeşti – şi Theodor Phokaeos. Tipăriturile sunt completate de manuscrise greceşti şi româneşti, dintre care două datate din secolul al XVIII-lea, fiind scrise în vechea notaţie cucuzeliană iar unul în limba slavă, în notaţie krjuki.
În afară de cărţile de cântări, biblioteca mai cuprinde importante studii muzicale şi tratate teoretice, atât româneşti cât şi străine. Dintre acestea din urmă amintim „A History of Byzantine Music and Hymnography”” de Egon Wellesz şi câteva volume din seria Monumenta Musicae Byzantinae.
Informații colecții
Adresă
Județ
Bucuresti
Telefon
Fax
Email
Filiale
Program funcționare
Acces
Pagină Facebook/Blog