Biblioteca Seminarului Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi”

Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” face parte din reţeaua învăţământului preuniversitar de stat, filieră vocaţională, profil teologic cu următoarele specializări: 1) Teologie Pastorală, curs de zi pentru absolvenţii de gimnaziu şi frecvenţă redusă pentru monahi şi 2) Teologie Patrimoniu Cultural (pictură)- curs de zi, pentru absolvenţii de gimnaziu. Situat lângă Mănăstirea Neamţ, care a fost de-a lungul veacurilor un important centru de cultură şi spiritualitate, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ este una din cele mai vechi şcoli de teologie ortodoxă din România, rădăcinile lui întinzându-se până în secolul al XV-lea. Cărţile aflate în biblioteca mănăstirii Neamţ, obiectele păstrate de-a lungul vremii în muzeul mănăstirii şi mărturisirile unor istorici ne dovedesc că aici, în Mănăstirea Neamţ, a existat o şcoală încă din veacul al XV-lea, care s-a menţinut şi în veacurile următoare. Aici a funcţionat o adevărată şcoală în care se pregăteau ucenicii nu numai în arta scrisului şi cititului, dar şi în deprinderea cântării psaltice şi a diferitelor îndeletniciri practice. Arta iconografică, xilogravura, confecţionarea de obiecte şi veşminte liturgice au fost preocupări împlinite cu migală şi măiestrie de călugării nemţeni. Iată ce ne mărturisesc istoricii: ”Lavra Neamţului a fost din străbune vremuri o mare făclie de lumină pentru neamul românesc. Căci, cuvioşii părinţi erau ei înşişi îndatoraţi a învăţa să scrie şi să citească slavoneşte, greceşte sau româneşte, după cum venea vremea, ca să poată săvârşi sfintele slujbe, să citească în cărţile rituale de fiece zi, să ştie cântări şi psalmodieri şi să tălmăcească închinătorilor cuvântul cel sfânt. Părinţii trebuiau a mai şti să poarte şi felurite socoteli după hrisoavele cele de danie şi de închinare… Toate acestea ei le învăţau unii de la alţii. Aici era un fel de şcoală, aşa cum putea fi pe acele vremi, când în ţară, în sate şi oraşe chiar, nu se pomenea de nici un fel de învăţământ, nici primar, nici de alt soi. Aici veneau preoţi de curând hirotonisiţi ca să înveţe şi ei sfintele închinări şi slujiri bisericeşti; de la călugării nemţeni mulţi preoţi mireni au prins meşteşugul citirii, al cărţii, aici se luminau, ca să devină apoi ei înşişi sfeşnice luminătoare în viaţa poporului. Mulţi scriitori, tahigrafi şi pisari boiereşti şi domneşti aici au învăţat carte; chiar şi feciori de voievozi, mlădiţe domneşti, veneau în această lavră să se înţelepţiască; unii luau apoi, cu sine acasă, în palatele domneşti, pe călugări… Călugării şi fraţii au scris aici, în mănăstire, cărţi fără de număr; multe le-au tradus din greceşte şi din slavoneşte în limba românească; alţii au copiat manuscrise vechi de invăţătură şi de îndreptarea năravurilor, unele în multe exemplare, atât pentru nevoile obştei mănăstireşti, cât şi pentru ceilalţi creştini. Cu câtă frumuseţe şi cu aleasă artă le scriau ei, în răbdare neturburată, căci din ale lor mâini au ieşit vestite manuscrise, cu chenare, cu miniaturi şi în slove de rară împodobire … Cântări îngereşti la strană, pentru slăvirea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, s-au meşteşugit aici; cei mai de seamă psalţi români au învăţat psaltichia şi toată comoara de cântări în mănăstire;… Zugravi de icoane, miniaturişti şi săpători în lemn, cei dintâi sculptori …au fost călugări, şi aici şi-au făcut mai toţi ucenicia lor. (Prof. Univ. Constantin N. Tomescu- Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire Neamţu, 1942). Poate mai mult decât toate celelalte mănăstiri din Moldova, Mănăstirea Neamţ îşi datoreşte faima şi însemnătatea sa activităţii culturale şi artistice cu totul deosebite, desfăşurate aici în veacul al XV-lea. Curând după întemeiere s-a dezvoltat în cuprinsul ei cel mai înfloritor centru de caligrafi şi miniaturişti din Moldova. Diecii şi caligrafii de limba slavonă, formaţi în şcoala de la Mănăstirea Neamţ, au transcris în tot cursul veacului al XV-lea numeroase cărţi de învăţătură teologică, pentru ei şi pentru celelalte mănăstiri din Moldova. Cele mai vechi manuscrise păstrate în Moldova, realizate într-o caligrafie înflorită, pe pergament, având frontispicii şi litere bogat împodobite cu împletituri colorate în roşu, verde, albastru şi auriu, au fost scrise la Neamţ de cunoscutul caligraf Gavriil Monahul, fiul lui Uric. Lui i se datoreşte o culegere din cuvântările lui Grigorie Bogoslovul din anul 1424 şi un Tetraevanghel cu remarcabile miniaturi pe întreaga pagină, reprezentând portretele evangheliştilor, executat în anul 1429. Atât prin stilul şi tehnica miniaturilor, cât şi prin redactarea textului în limba slavonă şi greacă, acest manuscris este deosebit de semnificativ pentru înţelegerea originilor miniaturii moldoveneşti, care s-a format şi s-a dezvoltat în strânsă legătură cu miniatura bizantină. Însuşirile artistice cu totul deosebite ale acestei opere de miniatură moldovenească, socotită ca cea mai de seamă lucrare de acest gen din Moldova, dovedesc însă că în vremea lui Alexandru cel Bun şcoala caligrafilor nemţeni avea în urma ei o tradiţie mai veche, localizată pe pământul Moldovei, deoarece această lucrare este departe de a fi opera unui simplu copist. De altfel în actul din 1407, când mănăstirile Neamţ şi Bistriţa se unesc sub conducerea stareţului Dometian, printre avuţiile de seamă ale Neamţului se amintesc şi de cărţi. Este foarte probabil că încă de la întemeierea mănăstirii să fi fost aduse cărţi în limba greacă din lumea de cultură bizantină, care au servit de model caligrafilor din veacul al XV-lea. (Ştefan Balş, Corina Nicolescu, Mănăstirea Neamţ, Ed. Tehnică, 1958). Mănăstirile au fost astfel, în trecutul românesc, prin neîntrerupta activitate de cultură şi de artă, centrele din care pulsa viaţa spirituală în toate cuprinsurile neamului. Textele tălmăcite şi modelele de artă religioasă, create în chiliile mănăstirilor, erau copiate de preoţii de mir şi de cărturarii şi artiştii laici şi răspândite mai departe în lumea satelor şi a oraşelor. (…) În această atmosferă în care învăţământul, pornit din curtea mănăstirilor, era dat de cler, s-a format sufletul românesc, cu o puternică notă de religiozitate, pe care o găsim vibrând până şi în filele vechilor cronici … (Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1980). În mod deosebit, s-a remarcat pe toată durata secolului al XV-lea Şcoala de pe lângă mănăstire, în care s-au copiat cele mai multe texte. Nicolae Cartojan ne mărturiseşte: Prima şcoală de caligrafi miniaturişti pare să fi înflorit în Mănăstirea Neamţu, unde, în 1429, călugărul Gavril Urikovici- în care N. Iorga vede un reprezentant al familiei Ureche, care şi-ar fi transcris numele în formă slavonă- copia din porunca lui Alexandru cel Bun şi a soţiei sale Marina un evangheliar greco-slavon. O deosebită înflorire a avut arta miniaturii în vremea lui Ştefan cel Mare. Viteazul domn a ţinut să veşnicească numele său nu numai prin strălucirea armelor şi prin tenacitatea cu care a apărat pământul Moldovei, dar şi prin impulsul dat culturii. Pe timpul său şi din porunca lui, în marile mănăstiri atunci întemeiate, lucrau numeroşi artişti ai scrisului.” (Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1980). Sistemul de şcolarizare din secolul al XV-lea era cel specific şcolii de grămătic, şcolii de chilie, cu părinţi iniţiaţi pe lângă care se formau fraţii rânduiţi de stareţul mănăstirii. Despre un învăţământ sistematic – cu programă, cu personal didactic, cu cataloage şi alte documente de evidenţă şi de urmărire a învăţământului – nu se poate vorbi la Mănăstirea Neamţ decât în secolul al XIX-lea. Secolele XVI, XVII şi XVIII au fost secole eclipsate în ceea ce priveşte învăţământul, de împrejurări care au angajat întreaga ţară a Moldovei la nelinişte şi împresurări. Paisie Velicicovschi a încercat în secolul al XVIII-lea o stimulare a învăţământului monahal, de pregătire în timpul iernii, în fiecare seară, când, personal ţinea fraţilor lecţii de învăţătură, metodă înlocuită mai apoi prin citirea de cărţi, urmate, aceste lecturi, de lămuririle necesare pentru cele citite. Secolul al XIX-lea este secolul şcolii propriu-zise la Mănăstirea Neamţ, însă, cu un timp de funcţionare scurt. În istoria învăţământului de la Mănăstirea Neamţ, în secolul al XIX-lea apar următoarele forme de şcoli: – Şcoala lui Ilarie din anul 1821; – Şcoala lui Neonil din anul 1834; – Şcoala duhovnicească a stareţului Neonil, înfiinţată în anul 1843, care a funcţionat până în anul 1848, din cauza evenimentelor din acel an; În martie 1855, la dorinţa soborului Mănăstirii Neamţ şi la recomandarea mitropolitului Sofronie Miclescu, Grigore Ghica Vodă a semnat ofisul pentru deschiderea unui Seminar la Mănăstirea Neamţ. Acest seminar a funcţionat până în anul 1864. După desfiinţarea Seminarului a urmat o lungă perioadă fără şcoală propriu-zisă în Mănăstirea Neamţ. Dintr-un memoriu, datat 24 ianuarie 1877, aflăm că între anii 1864-1870 a funcţionat în mănăstire o Şcoală primară cu 4 clase. Între anii 1870-1900 Mănăstirea Neamţ a fost lipsită de o şcoală propriu-zisă, continuând doar vechea şcoală de chilie. La începutul secolului al XX-lea, mai precis la 25 mai 1901 se consemnează o iniţiativă lăudabilă, personală a stareţului Veniamin Niţescu, care a deschis o Şcoală pentru învăţarea cântărilor bisericeşti, cu aprobarea ulterioară din 7 iulie 1901 a Mitropoliei Moldovei, semnată de Mitropolitul Iosif Naniescu. În anul 1912 stareţul Valerie Moglan a stăruit şi Mitropolia Moldovei a aprobat înfiinţarea unui Seminar monahal. Aprobat în scripte, din lipsă de fonduri, nu a luat fiinţă. După primul război mondial, în anul 1922, Mănăstirea Neamţ a încercat din nou să înfiinţeze un seminar pentru monahi, dar nu a obţinut decât aprobarea pentru înfiinţarea unei Şcoale primare-monahale cu trei secţiuni: 1. Materii religioase şi cântări bisericeşti; 2. Şcoală primară pentru adulţi şi neştiutori de carte cu un curs complimentar; 3. Rocodele călugăreşti practice şi teoretice. Nenumăratele intervenţii de după 1922 au dus la obţinerea unei aprobări pentru înfiinţarea unui Seminar monahal, pe data de 15 octombrie 1925. Aprobarea a venit şi din partea Mitropoliei Iaşi şi din partea Ministerului Cultelor. La acest seminar puteau să se prezinte călugări şi de la alte mănăstiri din ţară, nu numai de la Mănăstirea Neamţ. Seminarul s-a deschis şi a funcţionat în acelaşi local în care funcţionase şi Seminarul din anii 1855-1864. Provizoriu, direcţia seminarului a fost încredinţată episcopului Nicodim Munteanu, după care a urmat arhimandritul Laurenţiu Busuioc, întors de la studii din străinătate. În timpul cât a funcţionat, doar trei ani, – 1925-1928 – Seminarul a totalizat 102 elevi. Programa era la fel ca şi la Seminariile pentru pregătirea clerului de mir, cu unele mici adausuri, privind în mod deosebit pregătirea monahilor pentru viaţa mănăstirească. Deşi rezultatele şcolare erau bune şi Seminarul funcţiona în condiţii corespunzătoare, unele frământări au dus la desfiinţarea lui în anul 1928. Pe lângă Seminarul monahal, în anul 1927 s-a înfiinţat şi a funcţionat şi după desfiinţarea seminarului (1928) o Şcoală de cântăreţi bisericeşti cu 4 clase. În anul 1937, Şcoala de cântăreţi, cu numirea de Şcoală de muzică bisericească, a fost preluată de Mitropolia Moldovei. Părinţii mănăstirii o numeau Seminarul de muzică. Până la incendiul din 13/14 octombrie 1938 şcoala a funcţionat în clădirea unde se află astăzi Seminarul Teologic, iar după incendiu a funcţionat în alte încăperi ale mănăstirii. La începutul anului 1949 s-a aprobat deschiderea unui Seminar monahal la Mănăstirea Neamţ, care a şi luat fiinţă în februarie 1949, având ca prim director pe Episcopul Dr. Partenie Ciopron. Seminarul monahal s-a desfiinţat în iulie 1952 şi a funcţionat ca o secţie pe lângă Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Seminarul monahal avea şi secţii de pregătire practică: tipografie (zeţărie, maşini, legătorie), pictură, sculptură şi olărie. Începând cu data de 1 septembrie 1952 Şcolile de cântăreţi bisericeşti de la Suceava şi Roman au fost unificate şi, pentru pregătirea clerului din cuprinsul eparhiilor Iaşi şi Roman s-a deschis Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Neamţ, ca şcoală a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Treptat, această şcoală s-a transformat în Seminar Teologic. Pe locul actualului Seminar teologic, în anul 1843, stareţul Neonil a ridicat o clădire numai cu parter, în careu deschis, pe latura de est. Această clădire a durat până în noaptea de 14 octombrie 1938, când a fost mistuită de incendiu. În anii 1939-1940 clădirea s-a restaurat, adăugându-se şi un etaj. În clădirea lui Neonil au funcţionat mai multe instituţii: Bolniţa bătrânilor (1843-1846); Tipografie şi Seminar (1846-1862); Ospiciul alienaţilor (1862-1909) – aici a stat din noiembrie 1886 până în primăvara anului 1887 poetul Mihai Eminescu; Seminar monahal (1925-1928); Şcoală de muzică psaltică după 1927. În clădirea restaurată după 1940 a continuat să funcţioneze Şcoala de muzică psaltică până în anul 1949, când a luat fiinţă Seminarul monahal, iar din anul 1952 a funcţionat aici Şcoala de cântăreţi bisericeşti şi Seminarul Teologic din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Între anii 1972-1976 s-a construit o nouă clădire cu parter şi două etaje, închizându-se astfel careul de clădiri deschis pe latura de est. Această clădire a fost restaurată în anul 2006 şi atunci s-a mai adăugat un etaj.În anul 1990 Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ a primit numele de Seminarul Teologic Veniamin Costachi, cu binecuvântarea P.F. Părinte Patriarh Dr. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ca semn de preţuire şi cinstire a activităţii mitropolitului Veniamin Costachi pusă în slujba învăţământului românesc. Activitatea Seminarului Teologic Veniamin Costachi a luat un nou avânt după anul 1990, prin preocuparea permanentă pentru creşterea calităţii învăţământului, a dotărilor, precum şi o implicare permanentă a tinerilor în activităţi culturale şi religioase, având un ecou deosebit la nivel naţional, cât şi peste hotare. Începând cu anul 1993 învăţământul teologic a fost integrat în învăţământul de stat, programele şcolare s-au modificat şi s-au adaptat cerinţelor impuse de Ministerul Învăţământului, cuprinzând mai multe discipline de cultură generală, pe lângă cele teologice. În anul 2000 s-a înfiinţat o nouă secţie: Teologie – Patrimoniu, cu specializare în arta iconografică, restaurare şi pictură bisericească. Activitatea Seminarului, cu o istorie destul de zbuciumată, a avut şi are ca preocupare permanentă creşterea calităţii învăţământului, prin crearea unor condiţii prielnice pentru formarea elevilor, prin dotarea cu cele mai performante echipamente, precum şi prin implicarea profesorilor şi a tinerilor în activităţile cultural-religioase promovate de Biserică şi Şcoală. Şcoala are în dotare paraclise (capele) pentru rugăciune, meditaţii şi pentru oficierea slujbelor religioase, laboratoare (de informatică, limbi străine, de pictură), o bibliotecă, o sală de lectură, atelier de pictură, sală de sport. Biblioteca Seminarului face parte din reţeaua bibliotecilor şcolare. Funcţionează într-o unitate de învăţământ teologic liceal şi răspunde cerinţelor de informare-documentare, de lectură şi de studiu ale elevilor, cadrelor didactice şi ale celorlalte categorii de cititori. Biblioteca are în dotare trei depozite cu cărţi din diferite domenii (teologie, istorie, geografie, filosofie, psihologie, pedagogie, beletristică, artă), publicaţii periodice şi o sală de lectură cu 25 de locuri. Seminarul de la Mănăstirea Neamţ a beneficiat de o parte din biblioteca fostului Seminar Veniamin Costachi de la Iaşi. Cărţile au fost aduse la Mănăstirea Neamţ după anul 1949 şi au fost depuse în fostul paraclis al şcolii, la parter. Între timp, în vremea mitropolitului Iustin, prin arhiereul-vicar Irineu Crăciunaş, s-a dispus selecţionarea cărţilor mai semnificative şi transferarea lor la biblioteca mitropolitană. Cele ce au rămas şi cu cele ce s-au adăugat mai târziu au fost mutate în sala de la etaj, aflată deasupra actualei săli de festivităţi. După câţiva ani biblioteca a fost mutată în actualul spaţiu în latura de miazănoapte a careului şcolii. Fondul de carte s-a îmbogăţit, apoi, din donaţii primite din ţară şi din străinătate, precum şi din achiziţionarea noilor apariţii editoriale. Cu binecuvântarea I.P.S. Mitropolit Teoctist, au fost transferate multe cărţi în biblioteca şcolii din biblioteca arhimandritului Dionisie Udişteanu, de la Mănăstirea Slatina. Apoi, biblioteca seminarului a primit şi alte donaţii: cărţi din biblioteca personală a P.F. Părinte Patriarh Teoctist şi pe cele cuprinse în Fondul de carte Pr. Prof. univ. Dr. Alexandru Ciurea, ceea ce a făcut ca biblioteca să cuprindă un număr mai mare de volume, lucru de mare însemnătate pentru pregătirea elevilor. Grija pentru îmbogăţirea fondului de carte al bibliotecii a fost permanentă, atât din partea conducerii seminarului, cât şi din partea ierarhilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Astăzi biblioteca cuprinde peste 19 000 de volume. Şi cum tradiţia trebuie împletită cu actualele descoperiri din domeniul informaţiei, amintesc şi faptul că biblioteca are o sală de lectură cu 25 de calculatoare, conectate la internet, un copiator şi un videoproiector. În anul 1993, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aprobat înfiinţarea Academiei Sf. Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul, centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă. Obiectivele Academiei Sf. Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul: – Cunoaşterea spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic şi internaţional; – Promovarea dialogului dintre teologie şi cultură; – Organizarea unor activităţi culturale, educative cu tineretul din ţară şi străinătate; – Promovarea activităţii pastoral-filantropice a Bisericii Ortodoxe în societatea românească. Mijloace folosite în realizarea obiectivelor: – Organizarea de seminarii, colocvii, conferinţe naţionale şi internaţionale pe diferite teme; – Facilitarea realizării programelor de pregătire şi educare ale tinerilor; – Organizarea de activităţi culturale, sportive; Organizarea de tabere cu tineretul. În curtea şcolii, în anul 1994, s-a început construcţia unei biserici cu hramul Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul. Ea a fost sfinţită în anul 1997. Această biserică, care a primit în dar o părticică din moaştele Sf. Ioan Iacob, aşa după cum a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este ca un laborator al învierii sufletului din păcat prin rugăciune, dar şi un laborator al formării tinerei generaţii. Tot Preafericirea Sa a spus: această biserică este un model de lucrare a unei şcoli de teologie şi cred că, la ora actuală în România, biserica aceasta este cea mai frumoasă biserică a unei şcoli de teologie din cuprinsul Patriarhiei Române. Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul este ocrotitorul şcolii, dar şi un model de formare intelectuală şi spirituală pentru elevi. Biserica şi Şcoala sunt cei doi factori importanţi în desăvârşirea Educaţiei. În biserici şi mănăstiri s-au înfiinţat primele şcoli, primul nostru învăţământ şi primele noastre biblioteci, pentru pregătirea preoţilor şi călugărilor. Există o legătură de netăgăduit între familie, unde începe educaţia, Şcoala care o continuă şi Biserica care o desăvârşeşte spiritual, moral şi o coordonează spre o bună orientare în lume. Educaţia religioasă, realizată în şcoală, este necesară, în primul rând, deoarece ea conduce pe om la scopul cel mai important al existenţei sale: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Iată, copii, Şcoala şi Sf. Biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti: folosiţi-vă de ele şi vă luminaţi şi pre Domnul lăudaţi!… – sunt vorbele spuse copiilor prezenţi la manifestările din ziua când s-a deschis Şcoala domnească din oraşul Tg. Neamţ, de domnul Ghica-Vodă, manifestări la care a fost prezent şi copilul Ion Creangă. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie, Cap. III). Aceste frumoase cuvinte, aceste îndemnuri sunt şi astăzi valabile pentru noi şi vor fi şi în viitor. Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi, prin aşezarea sa într-o zonă atât de frumoasă, prin dotările sale, prin mănăstirile ce îl înconjoară, oferă tinerilor un cadru natural deosebit şi un climat adecvat pentru formarea intelectuală şi duhovnicească. Pe cei care vor citi aceste rânduri îi îndemn să poposească în aceste locuri mirifice, dătătoare de lumină, de linişte, de hrană şi de pace pentru sufletele noastre, să viziteze Mănăstirea Neamţ, Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi, Cetatea Neamţului, precum şi celelalte mănăstiri şi obiective turistice din zonă, că nu vor regreta.