Skip to content Skip to footer

Istoricul Bibliotecii Omnia

Biblioteca OMNIA a fost fondată din iniţiativa unui grup de intelectuali craioveni – scriitori, oameni de teatru, cadre universitare, artişti plastici – cu sprijinul Institutului pentru Dezvoltarea Relaţiilor Culturale cu România din Lyon-Franţa şi cu ajutorul Primăriei din Lyon şi al cetăţenilor lyonezi. La 25 mai 1990, prin ordinul semnat de ministrul Culturii de-atunci, Andrei Pleşu, Biblioteca OMNIA a devenit filială a Bibliotecii Naţionale a României. Inaugurarea oficială a bibliotecii a avut loc la 1 iulie 1991 în prezenţa unor prestigioşi invitaţi, personalităti ale vieţii culturale şi politice din Craiova şi din ţară, a unei numeroase delegaţii din Franţa, in frunte cu primarului Lyon-ului.

Biblioteca deţine un fond de aproximativ 30000 de volume din diverse domenii : literatură, critică si istorie literară, lingvistică, istorie, sociologie, medicină, filosofie, artă, sport, geografie, management şi marketing, ştiinţe economice, dicţionare, enciclopedii, precum şi o colecţie de periodice : Lire, Magazine Littéraire, Figaro Magazine, Art et décoration, Beaux Arts, Cahiers du Cinéma, Géo, Science et vie, Histoire, Le Nouvel Observateur, Phosphore, Time, Reader`s Digest, Paris Match etc. Fondul bibliotecii deţine importante colecţii – Enciclopedia Universalis, Enciclopedia Britannica, Enciclopedia Alpha Juniors, Tout l`Univers, Dictionnaires Larousse, Dictionnaires des œuvres, Beautés du monde, Encyclopédie Bordas-Mémoires du XXe siècle, Cahiers de l`Herne – a căror valoare este remarcabilă.

Fiind o bibliotecă publică, ea funcţionează cu două săli de împrumut, o sala de lectură, o sală de periodice, unde accesul se face pe baza permisului de intrare. Printre cei care au contribuit cu donaţii la fondul de documente al Bibliotecii OMNIA se numără: Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Municipală din Lyon, Ordinul Cavalerilor de Malta-Paris, Ambasada Franţei la Bucureşti, Institutul Franco-Român „Liviu Rebreanu” din Lyon, Editura Gallimard, Editura Actes Sud, Biblioteca Palaiseau, Biblioteca Le Puy, Primăria din Bergerac, Clubul Rotary, Consulatul Francez din Craiova. Pentru a putea organiza conferinţe, simpozioane, cenacluri, întâlniri literare şi colective s-a constituit Fundaţia Bibliotecii OMNIA. Ea urmăreşte sporirea fondului de documente al bibliotecii. A fost iniţiată seria „Întâlnirile OMNIA”.

 
Între cei care, de-a lungul anilor, au răspuns iniţiativei de a participa la aceste reuniuni culturale se numără personalităţi ale vieţii culturale româneşti: Irina Mavrodin, Octavian Paler, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Varujan Vosganian, Al. Paleologu, Mihai Şora, Mircea Martin, Livius Ciocârlie, Al. Călinescu, Ioan Groşan, Vlad Ciobanu, Tudor Gheorghe, Dinu Adam, Mircea Martin, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Adrian Marino, Laurenţiu Ulici, Marian Papahagi, iar din străinătate: Jacques Derrida, Lorand Gaspar, Michel Deguy, Roberto Sanesi, Wiliam Snodgrass, Jo Shapcott, pictoriţa japoneză Ajako Yamada, Haruya Samya, traducător de proză românească în limba japoneză.
 
Filiala OMNIA îşi are sediul într-un imobil, monument de arhitectură, cunoscut sub numele Casa Plesia, înscris în Lista monumentelor istorice, fiind una una dintre construcţiile impozante ale Craiovei, construită în 1890, după proiectul arhitectului francez Albert Galleron, în stil eclectic., cu predominanţe neoclasice si neobaroce în interior, cu vitralii realizate în spiritul şcolii româneşti, cu motive geometrice si florale, scară interioară şi feronerie în stil baroc, plafoane cu margini aurite, oglinzi veneţiene şi lambriuri sculptate.
 
Ca urmare a acordului cadru de împrumut dintre Ministerul Culturii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), Biblioteca Franceză Omnia din Craiova va beneficia de finanţarea executării lucrărilor de restaurare, consolidare şi modernizare a clădirii, conform „Programului privind consolidarea, restaurarea şi modernizarea monumentelor istorice din România”, implementat de Ministerul Culturii.
 

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.