Biblioteca Colegiului Tehnic Turda
Tip bibliotecă
Biblioteci Școlare “CDI”
Website
www.ctt.ro
Cod ISIL
Director
Persoană de contact
Mărioara Fizeşan, bibliotecar
Anul înființării
1960
Istoric
Elogiul cărţii e vechi în cultura românească,ea este semnul înţelepciunii,martor şi memorie al spiritualităţii naţionale. Biblioteca, depozitar al culturii umanităţii “este o împărăţie a spiritului”, o lume de valori sufleteşti a cărei scop final este, fără îndoială, desăvârşirea umană. Tocmai de aceea încercăm o prezentare retrospectivă a întregii pulsaţii trăite de biblioteca şcolii noastre în cei 50 de ani de existenţă. Emoţia ce ne stăpâneşte este firească, ţinând seama de bogăţia şi importanţa evenimentelor trăite în acest interval de timp.
Ne putem mândri că suntem beneficiarii celei mai mari şi valoroase biblioteci şcolare din municipiul Turda, care însumează peste 34 mii volume şi o remarcabilă activitate.
Biblioteca a fost înfiinţată în anul 1960, când colecţia de publicaţii cuprindea un fond de aproximativ 6 mii de volume. Pe parcursul anilor fondul de carte s-a îmbogăţit într-un ritm remarcabil, astfel s-a dublat numărul de volume în anul 1962, iar în 1970 zestrea spirituală a bibliotecii însuma 27384 de cărţi. Întreaga colecţie de publicaţii a fost înregistrată în evidenţele bibliotecii, a fost clasificată şi catalogată, dispune de catalog sistematic, alfabetic şi cataloage tematice.
Fondul bibliotecii cuprinde cărţi, ziare, reviste, diapozitive şi chiar proiectele de diplomă ale absolvenţilor Şcolii Postliceale şi de Maiştri, precum şi lucrările susţinute de către profesori, ingineri şi maiştri insructori în vederea obţinerii gradelor didactice.
Structura fondului de carte este următoarea: filozofie, ştiinţe social-politice, economie, istorie, ştiinţe exacte, tehnică, geografie, lingvistică şi filologie, beletristică, generalităţi, artă, sport.
Anual numărul cititorilor este de aproximativ 900, iar împrumutul ajunge la 11037 exemplare. Impresionant este fondul de carte de literatură universală (antichitatea greco-latină, engleză, franceză, germană, spaniolă, limbi orientale precum şi cărţi bilingve).
În decursul anilor unitatea şcolară a fost alimentată cu credite în vederea achiziţionării cărţilor de mai multe ministere: Ministerul Industriei Uşoare, Ministerul Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţii, Ministerul Industriilor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.
În şcoala noastră biblioteca a fost şi este un spaţiu cultural generos, primitor şi agreabil, în care lectura este o artă şi o ştiinţă, pentru că numai cu instrumentele acestora, un text îşi dezvăluie în totalitate învăţăturile şi semnificaţiile lui.
În acest sens, munca bibliotecarului, respectiv calitatea cunoştiinţelor sale, dăruirea sufletească în atragerea şi îndrumarea lecturii elevilor este o cerinţă fundamentală. Pe parcursul anilor, biblioteca şcolii noastre a avut ca mesager ai cultului pentru carte următorii bibliotecari: I.Ioraş, R.Barbat, Hortenzia Oneţ. Remarcabilă a fost activitatea doamnei bibliotecare Pompilia Cătinaş, care pe parcursul a treizeci de ani de activitate a întreţinut nealterată pasiunea pentru lectură a elevilor.
În anul şcolar 1995, prin unirea Grupului Şcolar Sticla Turda cu Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Turda, numărul publicaţiilor s-a îmbogăţit cu 5388 volume şi profesia complexă de bibliotecar a fost preluată de doamna Mărioara Fizeşan. Deşi cu o vechime de doar patru ani dovedeşte din plin calităţile necesare acestei munci frumoase şi dificile. A reuşit în scurt timp să îşi atragă cititorii şcolari prin calităţile deosebite de care dă dovadă şi răbdarea pe care o are, prin spiritul de responsabilitate şi o pregătire specială pentru această profesie. S-a preocupat de îmbogăţirea fondului de carte prin donaţii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Librăria Turda, astfel încât la începutul anului 2006 biblioteca totaliza 34000 de volume. Demn de menţionat este activitatea metodică a bibliotecarilor din judeţul Cluj, care a avul loc la biblioteca şcolii noastre având ca temă “Creativitatea-lectură-bibliotecă”.
O profesie, ca oricare alta, pentru a supravieţui trebuie să se adapteze. Personalitatea bibliotecarului, capacitatea de a răspunde cerinţelor actuale, are un rol tot atât de important în formarea cititorului elev, ca şi dotarea bibliotecii, calitatea şi cantitatea cărţilor.
Informații colecții
Total documente: 30.622 u.b.-uri
din care:
– carte românească: 30.290 u.b.
– carte străină: 275 u.b.
– colecţii audio video: 57 u.b.
Adresă
401122, Str. Piaţa Basarabiei, nr. 48, Turda
Județ
Cluj
Telefon
Fax
Email
ctt@ctt.ro
Filiale
Program funcționare
Luni – vineri
7.30-15.30
Acces
Pagină Facebook/Blog