Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu

Prin înfiinţarea la 1861 a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, cu toate structurile sale funcţionale, alcătuite după modelul societăţilor similare germană şi maghiară, fiecare dintre cele trei mari naţiuni transilvane deţinea propria bibliotecă naţională; fiecare dintre cele trei grupuri etnice aspirau la alcătuirea de colecţii specific naţionale pe care să le pună apoi la dispoziţia propriului public. Dacă Asociaţiunea s-a dovedit a fi o societate culturală ce servea intereselor naţionaliste ale românilor, mai puţin celor politice (la nivel declarativ), şi mai ales într-un secol în care naţionalismul românesc s-a manifestat în toate formele sale socio-culturale, economice, confesionale şi politice, firesc este să deducem care erau rolul şi funcţia Bibliotecii Asociaţiunii.
Visarion Roman, profesor, editor de reviste, membru fondator al Institutului de credit şi economii „Albina” din Sibiu, membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877, a constituit primele colecţii ale bibliotecii prin apelul la donaţii şi la schimburile interinstituţionale de publicaţii, ajungând să alcătuiască şi un prim catalog al bibliotecii, chiar dacă sub forma unei simple liste de publicaţii, întocmită conform criteriului cronologic al intrării acestora în bibliotecă; prima sistematizare a publicaţiilor, în 15 clase, este realizată tot de către Visarion Roman.
Lui Nicolae Cristea, profesor, redactor, memorandist, i se datorează întocmirea primului regulament de funcţionare al bibliotecii; Ioan Maxim, profesor şi jude regal, a refăcut catalogul bibliotecii, împărţind colecţiile acesteia în 19 clase, pentru ca Ioan Creţu, asesor judiciar şi vicenotar comitatens, să resistematizeze colecţiile bibliotecii în 21 de clase, propunând şi alcătuirea a trei cataloage: alfabetic, sistematic şi cronologic.
Lui Nicolae Petra-Petrescu, publicist şi traducător, i se datorează întocmirea şi publicarea în volum a primului catalog al bibliotecii (în 1882) şi reorganizarea colecţiilor bibliotecii în 19 clase. Ioan Crişan – doctor în istorie la Universitatea din Leipzig, profesor şi director al Şcolii de fete a Asociaţiunii – a fost cel care a făcut o nouă sistematizare a colecţiilor, într-un sediu nou. Se remarcă, în mod deosebit, lunga activitate a lui Nicolae Togan, învăţător, preot şi protopop greco-catolic, bibliotecar în perioada 1893-1907, care a realizat sistematizarea anuală a colecţiilor bibliotecii în 13 clase, a realizat cel de-al doilea Regulament de funcţionare a bibliotecii şi cel de-al doilea Catalog (în 1893, respectiv 1895), care a preluat şi a organizat cele mai importante donaţii, printre care şi cea a lui George Bariţiu, a inclus selectiv publicaţiile în colecţia bibliotecii, a mutat şi a reorganizat biblioteca în Casa naţională (în anul 1904) și a introdus un Registrul de intrare al publicaţiilor.
Crearea unei baze materiale pentru membrii secţiunilor ştiinţifice era unul dintre obiectivele Asociaţiunii, iar colecţiile bibliotecii urmau să fie în primul rând la dispoziţia acestora; în discursul ţinut în cadrul Adunării generale de la Braşov din 1862, în care propunea pentru Asociaţiune „una biblioteca de cărţile vechi româneşti, tipărite şi manuscrise, din timpurile cele mai vechi, până cătră a. 1700, pe cât se poate mai completă”, Timotei Cipariu conturează o primă categorie de cititori pentru bibliotecă formată din cercetători care să contribuie la scrierea istoriei românilor prin realizarea unui „Dicţionariu românu”; de altfel, Timotei Cipariu a urmărit, pe cât de posibil, înzestrarea bibliotecii cu publicaţii accesibile unui public larg, dar care să corespundă şi unor preocupări ştiinţifice avansate; în Proiect de statut pentru o societate literară pentru limba şi literatura română el afirmă că scopul societăţii poate fi atins „prin adunare de cărţi române manuscrise şi tipărite, de corpuri istorice şi filologice, de artefacte, antichităţi etc. din patrie şi din afară”.
Alături de George Bariţiu, Gavril Munteanu şi Ioan Antonelli, Timotei Cipariu face parte, în 1862, din comisia pentru achiziţionarea de publicaţii pentru bibliotecă; după o analiză a situaţiei bibliotecii de la sfârşitul anului, echipa orientează suma prevăzută pentru achiziţia de carte (100 florini v.a.) din producţia literară românească (şi anume lucrări care ţin de „filologia limbei, de istorie, geografie, arte, industrie şi economie”); literatura clasică latină şi ramurile ei; literatură străină („mai ales cele ce sunt în analogie cu cele specificate mai sus româneşti”) .
Informaţii referitoare la cititorii bibliotecii nu vom regăsi în rapoartele bibliotecarilor decât după 1918 (cu excepţia anului 1913-1914), cu toate că eforturile bibliotecarilor în sensul organizării bibliotecii sunt vizibile, chiar dacă metodele folosite de către aceştia le aparţin şi nu urmează o regulă biblioteconomică. Ioan Maxim, cel de-al treilea bibliotecar al Asociaţiunii, este primul care realizează o sistematizare (bazat pe ordinea alfabetică) a fondurilor în 19 clase.
Nicolae Togan procedează la o mai coerentă şi amănunţită analiză a fondurilor, clasificând fondul în 12 clase (13 cu publicaţiile periodice); el evidenţiază anual, începând cu anul 1894 până în anul 1907, dinamica fondului de publicaţii, structurată pe cele 12 clase. Interesul pentru bibliotecă se face simţit cu mai mare intensitate în jurul anului 1900 când, după Adunarea generală de la Băile Herculane, este accelerat şi procesul de înfiinţare a bibliotecilor populare, Biblioteca Centrală a Asociaţiunii având rol metodic pentru constituirea colecţiilor acestora.
În perioada Primului Război Mondial, Biblioteca Centrală a Asociaţiunii înregistrează, contrar aşteptărilor, o însemnată creştere numerică a colecţiilor de publicaţii faţă de perioada anterioară, făcându-se simţite în număr mare donaţiile şi achiziţiile de publicaţii în paralel cu o mai intensă orientare a eforturilor oficialilor Asociaţiunii asupra acestui segment, chiar în condiţiile în care biblioteca funcţiona fără bibliotecar, acesta fiind mobilizat pe front.
În condiţiile existenţei noului stat român, creat la 1918, Sibiul nu va mai reprezenta un spaţiu cultural central în viaţa românilor (mai ales după plecarea Consiliului Dirigent la Cluj), dar încearcă să rămână unul dintre oraşele importante; numărul şcolilor, confesionale şi de stat, creşte şi se diversifică, presa sibiană înregistrează de asemenea o diversificare şi o creştere cantitativă, reuniunile culturale, majoritatea înfiinţate înainte de 1918, contribuie şi ele la viaţa culturală a comunităţii sibiene. Exerciţiul lecturii este încurajat de înfiinţarea sau susţinerea pe lângă instituţii de profil a colecţiilor de publicaţii.
Situaţia Bibliotecii Asociaţiunii se schimbă radical o dată cu trecerea la noua structură administrativă; după o perioadă de trei ani, în care datele referitoare la numărul de volume din bibliotecă şi numărul de cititori lipsesc din rapoartele bibliotecarului (aflăm doar în 1921 că în bibliotecă există 29.289 de volume, cifră imposibil de verificat!), dintr-un articol publicat în revista Transilvania aflăm, pe un ton uşor dojenitor la adresa intelectualităţii sibiene, că biblioteca deţine peste 50.000 de volume (carte şi broşuri), precum şi toate revistele din România, iar sala de lectură este deschisă publicului între orele 16 şi 18 în zilele de lucru.
În scurta perioadă de timp petrecută la bibliotecă, chiar dacă oficial funcţia era ocupată de către Octavian Goga, Octavian C. Tăslăuanu a procedat şi el la o nouă organizare a colecţiilor, după sistemul aplicat de Academia Română, lucrare preluată şi finalizată de Ioan Banciu, bibliotecar în perioada 1910-1928.
Tot Ioan Banciu va introduce cel de-al treilea Regulament de funcţionare a bibliotecii (1912); va organiza şi colecţia de periodice ca secţie separată a bibliotecii, gestionată de un bibliotecar ajutor, în persoana Victoriei Jourca.
Victor Lazãr – profesor, redactor şi fost bibliotecar ajutor la Biblioteca Academiei Române – este cel care va impune o reorganizare a colecţiilor bibliotecii, prin realizarea unui inventar şi a unui catalog alfabetic, acesta din urmă alcătuit după sistemul Bibliotecii Universităţii din Halle; reorganizarea începută de el a fost preluată şi realizată (parţial după sistemul dorit de el) de către Horia Petra-Petrescu, publicist şi scriitor, secretar literar al Asociaţiunii.
Începând cu anul 1940, biblioteca va fi reorganizată, cu ajutorul şi după modelul Bibliotecii Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj până în 1945, de către Petre Olariu şi Aurel Gherasim (continuată de Aurel Gherasim din 1945 până în 1948).

Biblioteca Asociaţiunii a luat naştere pe fondul militantismului naţionalist românesc de la jumătatea secolului al XIX-lea. După modelul Societăţii Muzeului Ardelean, în actul de constituire al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român era prevăzut şi un post de arhivar şi bibliotecar, dar nu era prevăzută şi existenţa unei biblioteci; această carenţă este amendată de către primul bibliotecar al Asociaţiunii, Visarion Roman, chiar dacă logica lucrurilor spune că, dacă există bibliotecar, se subînţelege şi înfiinţarea unei biblioteci; de altfel, în toate variantele de statut ale Asociaţiunii, precum şi în pragmaticile de serviciu, se fac referiri doar la bibliotecar.
Dezvoltarea colecţiilor bibliotecii este una anevoioasă, apelul la donaţii fiind la ordinea de zi a bibliotecarilor, de la înfiinţarea Asociaţiunii până la desfiinţarea sa. Chiar dacă era gândită ca o bibliotecă în care să se oglindească istoria naţională a românilor, o selecţie a publicaţiilor după acest criteriu nu a putut fi posibilă; mai mult, până la sfârşitul secolului al XIX-lea nu s-a procedat la nici un fel de selecţie. Sumele alocate pentru achiziţii de publicaţii erau, cel mai adesea, modice, iar atunci când era posibilă o astfel de achiziţie procedeul era greoi, fiind necesară constituirea de comisii de specialitate pentru a analiza propunerile de achiziţii ale bibliotecarului, aceste comisii trebuiau să prezinte concluziile la care au ajuns în şedinţe de Comitet central (acestea erau organizate, în mod normal, o dată pe lună), care, eventual, le aproba; după aceste aprobări, bibliotecarul putea proceda la achiziţionarea publicaţiilor, procedura putând dura, în unele cazuri, şi câteva luni de zile.
După anul 1918, Asociaţiunea va constitui şi o comisie specială pentru Bibliotecă şi Muzeu, lucrurile în ceea ce priveşte chestiunile administrative ale bibliotecii desfăşurându-se, în principiu, mai rapid; doar în principiu, pentru că tot începând cu acest an, biblioteca a înregistrat câteva episoade de criză care i-au paralizat efectiv activitatea pentru perioade însemnate de timp. La o atentă selecţie a publicaţiilor ce urmau a fi achiziţionate au procedat toţi bibliotecarii, numărul mare de donaţii care intrau în bibliotecă, în raport cu cele achiziţionate, făcea însă imposibil un control după a criteriul calitativ.
La început, profilul bibliotecii era unul elitist, colecţiile acesteia putând fi consultate de către membrii Asociaţiunii, nemembrii având nevoie de o recomandare din partea a doi membri ai Asociaţiunii pentru a avea acces la colecţii; de-a lungul timpului întâlnim o categorie de cititori care va fi favorizată şi preferată: dacă în primul Regulament se specifică doar faptul că biblioteca „se dă spre folosinţă publică” , în cazul celui de-al doilea Regulament bibliotecarul va fi „la dispoziţia publicului şi mai ales a oamenilor de litere” , iar sala de lectură a bibliotecii, conform prevederilor celui de-al treilea regulament, era „pusă la dispoziţia publicului cetitor, şi în prima linie la dispoziţia membrilor Asociaţiunii”.
În anul 1925 se vor amenaja încă două săli de lectură pentru cititori, una pentru ziare şi reviste şi cealaltă pentru cărţi. Oferta materialelor de lectură, precum şi a spaţiului alocat acesteia pare, în sfârşit, generoasă, de o modificare a orarului cititorii fiind anunţaţi sporadic în paginile revistei Transilvania.
În anul 1925 se vor amenaja încă două săli de lectură pentru cititori, una pentru ziare şi reviste şi cealaltă pentru cărţi. Oferta materialelor de lectură, precum şi a spaţiului alocat acesteia pare, în sfârşit, generoasă, de o modificare a orarului cititorii fiind anunţaţi sporadic în paginile revistei Transilvania.
La venirea sa în postul de bibliotecar al Asociaţiunii, Victor Lazăr, bibliotecar cu experienţă la Biblioteca Academiei Române, va critica dur starea în care se găsea biblioteca, acesta reorganizând fondul de publicaţii, intervenind, totodată și în politica de achiziţie a publicaţiilor; tot Lazăr este cel care va da o anumită coerenţă în ceea ce priveşte modalitatea de raportare a situaţiei bibliotecii, a fondurilor sale şi a cititorilor săi, prin încercarea, după modelul universităţii clujene, de a extinde plaja categoriilor de cititori ai bibliotecii.
O atitudine anterioară celei prezentate mai sus în ceea ce priveşte nevoia de formare a publicului cititor prin orientarea lecturii spre opere de calitate ştiinţifică probate de organisme abilitate, o regăsim la Horia Petra-Petrescu (viitor bibliotecar al Asociaţiunii); aceasta se referă la situaţia de fapt a spaţiului cultural românesc şi nu face referire la Asociaţiune: după modelul vest-european, Horia Petra-Petrescu este partizanul ideii de a orienta lectura publicului prin „cataloage de cărţi bune” compuse de către specialişti, din domenii variate; în articolul Călăuze literare şi de ştiinţă popularizată, engleze, franceze şi germane , Horia Petra-Petrescu descrie experienţele bibliotecarilor vest-europeni, din marile oraşe şi din provincie, care „au simţit trebuinţa unor astfel de ghizi, căci altfel munca lor ar fi fost – de cele mai multe ori – ingrată, având să împartă cărţile fără de nici un sistem, în mijlocul unei populaţii desorientate”.
Începând cu anul 1932, conform principiului biopolitic care primează celui cultural în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii româneşti însuşit de preşedintele Asociaţiunii, Iuliu Moldovan, se hotărăşte ca unul dintre scopurile principale pe care trebuie să le urmărească Asociaţiunea să fie „administrarea prudentă şi îmbogăţirea calitativă şi cantitativă a capitalului biologic uman” . Probabil şi sub imboldul acestei noi direcţii, dar şi datorită preocupărilor sale în sensul diversificării formelor de instruire prin lectură, Horia Petra-Petrescu propune înfiinţarea în cadrul Asociaţiunii unei biblioteci specializate pe carte de tineret într-unul din marile oraşe ale României sau, cel puţin organizarea unei secţii de carte pentru tineret pe lângă biblioteca centrală a Asociaţiunii – este prima încercare de înfiinţare a unei secţii a bibliotecii.
După modelul francez, biblioteca trebuia să fie organizată conform unor cerinţe specifice: încăperile să fie mari, vesele, bine încălzite, cu mese şi scaune de înălţimi diferite pentru cititori de vârste diferite, rafturile să nu treacă de înălţimea unui copil de 10 ani, cărţile să fie plăcute în ceea ce priveşte aspectul grafic şi să conţină albume ilustrate, poveşti cu zâne şi cu animale, descrieri de călătorie, aventuri, istorie, ştiinţă; micii cititori trebuie să aibă „ca sfetnici” tinere bibliotecare care au absolvit un curs special, iar formalităţile de înscriere să fie foarte reduse.
Deplângând suportul slab pe care statul îl asigura bibliotecilor şi lecturii în general, precum şi lipsa instrumentelor de lucru pentru bibliotecari, Horia Petra-Petrescu face cunoscute publicului o parte din greutăţile cu care se confruntă bibliotecarii: „În anii copilăriei, la mişcarea pornită cu înfiinţarea de biblioteci în ţări înaintate ca Anglia, Franţa şi Germania, s-a crezut că este de ajuns dacă se împrumută cât mai multe volume, la cât mai mulţi cititori. Datele statistice cu cifre respectabile umpleau de bucurie pe oamenii naivi, cari credeau că numai de la numărul ridicat de volume împrumutate atârnă valoarea propagandei. Încet pe încetul s-a încetăţenit altă părere, care cuprinde tot mai mult teren la oamenii aleşi să conducă mişcarea bibliotecilor. Reformele sunt radicale şi pun fondul principal pe felul cum este cetit materialul împrumutat.
Funcționării aplecaţi în serviciul bibliotecilor sondează mentalitatea clienților lor dând sfaturi, ajutând ca cetitorul neîndemânatic, fără sistem de lectură, să nu înoate fără cârmă în toate direcțiile. Se stabilesc statistici, cari arată până la evidenţă foloasele cutărei sau cutărei inovații în felul de împrumut al publicațiilor.
La prima privire s-ar părea că nu este nimic mai uşor decât conducerea unei biblioteci. Dacă vă voiu spune că există zeci şi zeci de reviste de specialitate cari se ocupă numai cu problemele impuse de o conducere conştiincioasă şi dacă voiu constata că la noi nu se dă aproape nici o importanţă acestei probleme de capitală importanţă pentru răspândirea cetitului în masele poporului, n-are să vă mire deloc” .
Aparent paradoxal, Al Doilea Război Mondial a însemnat pentru Biblioteca Centrală a Asociaţiunii perioada cea mai bună din existenţa ei; refugiul universitarilor clujeni la Sibiu va impune o reorganizare a bibliotecii după criterii ştiinţifice, cu sprijinul specialiştilor de la Biblioteca Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj şi al unui număr mare de cadre didactice detaşate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, aflate, de asemenea, în refugiu (deşi nu am întâlnit numele lor în documentele de după 1950, bănuim că o parte dintre aceste persoane au rămas în continuare la bibliotecă).
Aurel Gherasim, conducătorul bibliotecii în perioada 1945-1950, va reuşi să reorganizeze biblioteca aproape integral; el va insista pentru restrângerea accesului publicului la colecţiile considerate de valoare, biblioteca urmând astfel să revină la caracterul său iniţial, de bibliotecă destinată cercetătorilor.
Începând cu anul 1951, funcția de director al Bibliotecii ASTRA va fi ocupată după cum urmează:
•1951-1956: Ioan Ghițiu;
•1956-1985: Ioan Holhoș;
•1985: Mircea Avram;
•1986-2004: Ion Mariș;
•2004-2011: Onuc Nemeș-Vintilă
•2011-2021: Silviu Borș.
•2021-2022: Mihai Cruciat
•2022- în prezent : Răzvan Codruț Pop
La începutul anului 2007, an în care Sibiul a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, s-a inaugurat corpul B al bibliotecii, clădire nou-construită și dotată cu echipamente IT performante.
Cea mai veche carte aflată în fondul bibliotecii este Sexti libri Decretalium…, MDXI (1511) de Papa Bonifacius VIII. Cea mai veche carte româneasca aflată în fondul bibliotecii este Sbornicul slavonesc, tipărită de Coresi, la Sas-Sebeș, în anul 1580.
Fondul total al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, după cele mai recente statistici, se cifrează la 847.455 de documente (la sfârșit de an contabil/ 2014) și cuprinde: cărți, periodice, CD-uri, CD-ROM-uri, DVD-uri, casete audio, casete video, discuri, diafilme, diapozitive, benzi de magnetofon, manuscrise, cărți manuscrise, documente de corespondență, documente iconografice, cărți românești vechi (BRV), cărți străine vechi, cărți rare, documente cartografice, ex-libris-uri, medalii și altele
Fondul de carte cuprinde documente în limbile germană, franceză, engleză, rusă, maghiară, spaniolă, greacă, chineză, japoneză, italiană, ebraică, esperanto și este permanent îmbogățit prin achiziții sau donații, substanțial mai bogate după 1990.
Numeroase fundații și donatori particulari, biblioteci si societăți culturale din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Austria, Ungaria, SUA, Elveția, Spania au oferit bibliotecii documente diverse de profil tehnic, istoric, medical, literar, geografic etc.