Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” Galaţi

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi a fost constituită prin Decretul regal nr. 3382, la data de 7 decembrie 1889, act semnat de Carol I, rege al României, ca răspuns la Raportul Ministrului Secretar de Stat la Departamentul Cultelor și al Instrucţiunii Publice, sub nr. 6122 al Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 9, din 29 Noiembrie 1889 și în baza Actului de dar autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, sub nr. 6558 din 1889. Deși actul constituirii datează din 7 decembrie 1889, data deschiderii oficiale a Bibliotecii este 11 noiembrie 1890, după un an de la oferirea acestui însemnat dar al lui Urechia care – așa cum însuși sublinia – va trebui „să serve culturii tot mai spornice și mai ales tot mai românească a Galaţilor”.
Fondul iniţial al bibliotecii, așa cum se consemnează în actele oficiale, a fost de 5.958 de volume. Prestigiul impus de valoarea colecţiilor, recunoscut prin acordarea diplomelor şi medaliilor de aur pentru participarea la expoziţiile naţionale din 1903 şi 1906 face ca instituţia să polarizeze viaţa spirituală din arealul Dunării de Jos.
Recunoscută ca instituţie culturală oficială a statului, între anii 1930-1949, Biblioteca poartă sigiliul cu stema ţării, iar în 1953 a fost distinsă cu titlul de Bibliotecă Centrală Regională Model, fiind clasată pe locul I.
Printre cele mai valoroase piese se numără unele tipărituri din jurul anului 1600, cărţi româneşti vechi de uz bisericesc, cărţi străine cu informaţii despre Dacia şi teritoriile româneşti, manuscrise şi dedicaţii autografe ale unor personalităţi din ţară şi din străinătate (printre care patru laureaţi ai premiului Nobel), hărţi vechi, atlase, albume, ex-libris-uri, fotografii, cărţi poştale, periodice vechi, foi volante, stampe etc.
Colecţia daco-romanica, adusă de V.A. Urechia la Galaţi, cea mai însemnată din România, conţine peste 320 de titluri, produse ale tiparului de până la 1700 şi peste 300 de titluri din producţia editorială a anilor 1701-1800. Între acestea, mai mult de 2/3 din fond vehiculează informaţii despre români, unele constituind ample şi documentate comentarii privind istoria, limba, etnografia, geografia, aria de locuire a populaţiilor neolatine din centrul şi sud-estul Europei, situaţia politico-statală a Ţărilor Române. Colecţiile speciale ale Bibliotecii conservă 12 incunabule, tipărituri preţioase datând din faza de „leagăn” a tiparului, precum şi 14 ediții Elzevir, cel mai vechi de aici datând din 1599, Lycophron Chalcidensis Alexandra: Poema obscurum. Cea mai veche tipăritură este incunabulul De consolatione theologiae de Johannes de Tambaco, imprimat la Strasbourg în jurul anului 1472. Din categoria stampelor, cea mai valoroasă achiziţie realizată de V.A. Urechia este un exemplar al celebrei colecţii „Culegere de 85 de stampe originale”, cuprinzând tiraje executate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în atelierul editorului francez Pierre François Basan, în mâinile căruia ajunseseră plăcile gravate în bronz de Rembrandt şi ucenicii săi. Preţiosul album este unicat în România.
Printre elementele ce o particularizează în istoria biblioteconomiei româneşti este meritul de a fi prima bibliotecă publică ce a pătruns în circuitul informaţional naţional şi internaţional prin publicaţii proprii: Catalogul general al cărţilor, manuscriselor şi hărţilor; Catalogul stampelor; Catalogul notelor muzicale şi Buletinul Fundaţiunii Urechia (1901). Biblioteca „V.A. Urechia” este printre primele participante la realizarea Bibliografiei Româneşti Vechi şi prima bibliotecă românească care manifestă intenția de a introduce, în prelucrarea resurselor, Clasificarea Zecimală Universală – septembrie 1903. Să adăugăm la acestea şi faptul că fondatorul ei, V.A. Urechia, a fost primul român menţionat pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Pace, din 1901, susţinut fiind de cel mai influent organism european la acea vreme, Uniunea Interparlamentară (UIP), în promovarea de personalități eligibile.
Date despre clădire: sediul central actual al instituției, din str. Mihai Bravu nr. 16, este o clădire de patrimoniu, monument istoric și de arhitectură, construită între 1893-1896, de către prima instituţie internaţională de pe pământ românesc: Comisia Europeană a Dunării (CED) și dată în folosință Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, prin Hotărârea Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean din 25 august 1968, după ce, anterior a funcționat în mai multe sedii, primul fiind localul obținut de către însuși donatorul și fondatorul bibliotecii, în cadrul Liceului „Vasile Alecsandri”, unde a avut loc și inaugurarea. Mai târziu, în perioada anilor 1940-1955, biblioteca a fost găzduită, cu intermitenţe, în Palatul Cultural „V.A. Urechia” din strada Republicii, nr. 59, proprietate a Societăţii Culturale „V.A Urechia”. Între anii 1955-1960, sediul Bibliotecii se găsește în Palatul Justiţiei, actuala Universitate „Dunărea de Jos”, după care o regăsim, între 1961-1968, în clădirea din strada Eroilor, nr. 40, apoi în strada Gării, nr. 35, între anii 1961-1968.