Skip to content Skip to footer

Biblioteca Judeţeană Vâlcea „Antim Ivireanul”

Biblioteca Judeţeană Vâlcea „Antim Ivireanul”

Tip bibliotecă

Biblioteci Județene
Cod ISIL
RO-VL-01205
Director
conf. univ. dr. Remus Grigorescu

Persoană de contact

Valentin-Alexandru Smedescu, bibliotecar metodist

Anul înființării

1950
Istoric

• Biblioteca publică a fost înfiinţată la 1 noiembrie 1950, cu titulatura Biblioteca Centrală Regională, primul bibliotecar-şef al instituţiei fiind Eugen Ciorăscu. Sediul iniţial a fost localul Parchetului Râmnicu-Vâlcea;
• La 1 iulie 1952, Biblioteca Regională îşi schimbă statutul şi va funcţiona sub denumirea de Biblioteca Centrală Raională Râmnicu-Vâlcea;
• Din 17 iulie 1954, activitatea bibliotecii s-a desfăşurat în sediul Palatului Culturii, devenit apoi, Cercul Militar Râmnicu-Vâlcea şi Palat al Justiţiei, astăzi. În 1954, existau 15.736 de unităţi de bibliotecă;
• În 1960, s-a ajuns la 35.664 de unităţi de bibliotecă, iar în 1965, fondul de carte al bibliotecii era de 46.454 unităţi de bibliotecă. Tot în anul 1960, se înfiinţează Secţia „Împrumut pentru adulţi”;
• La 1 februarie 1968 Biblioteca Centrală Raională Râmnicu-Vâlcea devine Biblioteca Municipală ;
• Un alt moment de referinţă – 4 martie 1974, biblioteca îşi schimbă statutul şi devine Biblioteca Judeţeană Vâlcea;
• În perioada 15 septembrie 1975 – 9 august 1982, s-au înfiinţat filialele: “Traian” (locaţie: căminul de nefamilişti al Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea), “Troianu” (ulterior desfiinţată), “Centru” (locaţie: Consiliul Judeţean, desfiinţată în 1999) şi “Ostroveni” (locaţie: Casa Tineretului) ;
• În 1983, fondul de carte al Bibliotecii Judeţene era de 160.451 de volume, ajungând, în 1990, la 236.084 de volume;
• În 1990, Biblioteca Publică Comunală Goranu devine filială a Bibliotecii Judeţene Vâlcea;
• La 8 noiembrie 1991, instituţiei i se atribuie numele “Antim Ivireanul”, patronul spiritual al oraşului Râmnicu Vâlcea;
• În 1999 se înfiinţează Secţia “Carte în limbi străine” ;
• Până în septembrie 2004 biblioteca a funcţionat în diverse locaţii: în perioada 1954 – 1982, la Palatul Culturii; 1983 – 1999, la magazinul „Apicola”, din strada G-ral Magheru nr. 1; 1999 – 2004, în localul fostei Bănci Comerciale Române, din str. General Magheru, nr. 6;
• La 21 iunie 2004, a avut loc inaugurarea oficială a noului sediu al Bibliotecii Judeţene. Clădirea modernă şi primitoare se remarcă printr-o arhitectură unică şi o cupolă-vitraliu aparţinând artistului plastic vâlcean Gheorghe Dican. Vitraliul, numit de autorul său “Facerea Lumii”, este unicat în ţară.
• Din aprilie 2005, în cadrul Bibliotecii Judeţene Vâlcea funcţionează Centrul de Informare Comunitară, având ca obiectiv general diseminarea de informaţie europeană;
• În mai 2006 se înfiinţează Secţia de Etnologie şi Folclor “Mihai Pop”, ca secţie distinctă a Bibliotecii Judeţene (cca 1500 de volume au fost donate de familia prof. univ. dr. doc. Mihai Pop, după moartea acestuia);
• În prezent, activitatea Bibliotecii Judeţene Vâlcea se axează pe două componente: Serviciul “Biblioteca tradiţională” (înglobează: Secţia “Împrumut pentru Copii”, Secţia “Împrumut Adulţi”, Secţia “Periodice – Legislaţie”, Secţia “Fond tradiţional”, Sala de lectură, Secţia “Carte în limbi străine”, Secţia “Multimedia” cu Sala Internet, Compartimentul “Informare bibliografică şi documentare”, “Fondul de Etnologie şi Foclor “Mihai Pop” şi cele trei filiale – Ostroveni, Traian, Goranu) şi Serviciul “Marketing – Dezvoltare (cuprinde : Baza de date, Compartimentul “Informatizare”, “Dezvoltarea colecţiilor, clasificare, catalogare”, “Îndrumare metodică în teritoriu”). La sfârşitul anului 2008, fondul de carte al Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea număra 379 137 u.b.;
• De-a lungul timpului, biblioteca a fost condusă de : Eugen Ciorăscu (întemeietor), Ioan Popa (profesor), Gavrilă Popa (profesor), Ioan St. Lazăr (profesor), Maria Tureac (profesor), Marian Creangă (jurist), Constantin Neamţu (economist, director interimar), Dumitru Lazăr (profesor), Valentin Smedescu (jurist, director interimar).
• Din 1 octombrie 2006, director al instituţiei este prof. Augustina Sanda Constantinescu
Date despre clădire:
– Integrarea în context (stil, vecinătăţi, înscrierea în ambient): Stil modern, integrat acceptabil in-situ, în vecinătatea Muzeului Judeţean de Istorie şi a Muzeului de Artă “Casa Simian” ; în proximitatea Episcopiei, a Colegiilor „Mircea cel Bătrân ” şi „ Lahovary ” şi a Tribunalului.
– Organizarea spaţiului: D + P + 3E
– Suprafaţã construitã = 924 mp; Suprafaţã desfãşuratã = 3696 mp
– Sistem constructiv (metode novatoare, după caz) : Beton armat, amenajari interioare – sisteme din gips-carton, un lift pentru cărţi, un lift pentru persoane, scară modernă, spaţii larg vitrate, faţadă placată cu marmură, acoperiş central – vitraliu.
– Instalaţii, finisaje: Sistem de avertizare efracţie şi control acces, Sistem de avertizare incendiu şi desfumare, Sistem de stingere incendiu depozit carte rară şi oficiu de calcul, Sistem de televiziune cu circuit închis, Instalaţii de ventilare-climatizare, Instalaţii comunicaţii, Centrală telefonică.
– Componente speciale: Vitraliul “Facerea Lumii” alcătuit din 86 de module, aşezate pe o suprafaţă de 142 mp şi construit la 30 m de la baza edificiului. Unicat în Europa..

Informații colecții

Total documente: 416.783 u.b.-uri
din care:

– carte românească: 360.789 u.b.
– carte străină: 16.928 u.b.
– periodice româneşti: 23.792
– periodice străine: 1.189
– colecţii audio video: 6.274
– colecţii speciale: 9.000

Adresă

240591, Str. Carol I, nr. 26, Râmnicu Vâlcea

Județ

Valcea
Telefon
0250/739.221 ; 0350/401.794
Fax
0250/739.221
Filiale

Filiala Traian: Nume oficial : Biblioteca Judeţeană „ Antim Ivireanul ”Vâlcea
Abreviere: B.J.A.I.V. -F2
Adresă: Rm.Vâlcea, str. Mihai Viteazul, nr.45, bl.3, jud. Vâlcea
Telefon: 0250/ 742047
E-mail: pi.EDTraian@yahoo.com

Filiala Ostroveni: Nume oficial : Biblioteca Judeţeană „ Antim Ivireanul ”Vâlcea
Abreviere: B.J.A.I.V. – F1
Adresă: Rm.Vâlcea, B-dul Tineretului, Casa Ştiinţei, et.5, jud. Vâlcea
Telefon: 0250 / 711464
E-mail: piEDOstroveni@yahoo.com

Filiala Goranu: Nume oficial : Biblioteca Judeţeană „ Antim Ivireanul ”Vâlcea
Abreviere: B.J.A.I.V. -F3
Adresă: Rm. Vâlcea, Cartier Goranu – Căminul Cultural, jud. Vâlcea

Program funcționare

Luni-vineri:
9.00 – 20.00

Sâmbătă: 9.00 – 13.00
(Sala de lectură, Periodice-Legislaţie)

Acces

Servicii:
– împrumut la domiciliu
– acces liber la raft
– acces la internet
– consultare documente la sala de lectură

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.