Biblioteca Muzeului Banatului Montan
Tip bibliotecă
Biblioteci Specializate
Website
http://www.muzeulbanatuluimontan.ro
Cod ISIL
Director
Dumitru Țeicu
Persoană de contact
Melania Zancu, bibliotecar
Anul înființării
1959
Istoric
Muzeul ca institutie specializata capabila sa ofere cunostinte si informatii despre istoria regionala, detine mai multe colectii in patrimoniul sau, una din cele mai importante fiind cea de documente istorice.
Informații colecții
Colectia de documente
Se află într-unul din depozitele Muzeului Banatului Montan și se compune din peste 3000 de u.b.-uri, reprezentand:
– corespondență,
– procese-verbale,
– circulare, registre,
– rapoarte,
– adrese
– carti postale,
cu precadere apartinand secolelor XIX-XX, obtinute in decursul timpului prin donatii sau achizitii.
Redactate in limba romana, germana, maghiara si sarba, ele se inscriu in tematica generoasă a istoriei industriale, militare, educatiei si culturii, avand o valoare deosebită pentru reconstituirea istoriei regionale și nationale totodata.
Documentele despre istoria industriala sunt predominant reprezentate in colectia amintita.
Multimea de manuscrise, harti si planuri miniere, harti topografice, documente emise de oficiali, unitati bancare, economice, persoane particulare, exprima activitatea prestigioasa a industriei extractive si prelucratoare din Banat, a problematicii muncitoresti, dar si a evenimentelor culturale relationate cu fenomenul in cauza.
In aceasta colectie se afla si o copie a memoriilor cunoscutului lider social-democrat banatean Eftimie Gherman, intitulata Memorii si contributii la istoria miscarii socialiste, semnificativa pentru cunoasterea fenomenului in Caras-Severin si a relatiilor cu miscarea socialista nationala si internationala.
Istoria militara este reprezentata de o colectie importanta de documente emise in cadrul Regimentului de granita din Caransebes privind evenimentele petrecute in timpul razboaielor secolului al XVIII-lea, al revolutiei de la 1848, unde un loc central il ocupa Cronica regimentului de granita nr. 13. Redactata de capitanul Carol Schwab, aceasta cronica reprezinta o dovada incontestabila a prezentei granicerilor banateni la campaniile militare din vremea revolutiei si a lui Napoleon Bonaparte, document intens valorificat de specialistii din Muzeu. Colectia de carti postale trimise de pe fronturile primului razboi mondial, completeaza acest segment important al istoriei Banatului.
In ceea ce priveste istoria culturii, setul de:
– programe,
– afise de teatru si
– cinematograf, ale Reuniunilor de cantari si muzica, Teatrului din Oravita, corurilor si fanfarelor din Banat,
– documente ale asociatiilor si societatilor diferitelor etnii,
releva caracterul multinational si comunicarea interculturala, specifica Banatului de Munte. Ele se constituie intr-o bogata informatie arhivistica pentru evidentierea rolului pe care aceste manifestari si aceste institutii, l-au avut in afirmarea culturii din perspectiva proprie si intretinerea unui dialog permanent pe taramul creativitatii, instruirii si cunoasterii.
Un grup important de documente, achizitionat in ultimii ani, se refera la descrieri ale localitatilor din Banat, importanta sursa de informatie privind istoria secolul al XIX-lea, descrieri reprezentand raspunsuri ale notarilor la chestionarul din 1859, emis de autoritatile austriece, sub numele Etnographisch-topographisch beschreibung des Serb-Banat Landesgebiet.
Se remarca astfel colectia de documente ale Institutului Social Banat-Crisana fondat la Timisoara in 1932, documente apartinand Comunitatii de Avere, si nu in ultimul rand insemnari ale unor personalitati ca generalul Ion Dragalina si invatatorul Pavel Jumanca.
Colecții speciale
Cercetari recente au demonstrat ca Banatul Luminilor s-a situat in fruntea provinciilor istorice romanesti, in ceea ce priveste numarul mare de cunoscatori ai scrisului si cititului, raportat la restul populatiei. Este firesc astfel ca si in biblioteca Muzeului Banatului Montan, sa se regaseasca o asemenea colectie care sa cuprind:
– carti vechi, peste 300, cu deosebire din secolele XVII-XIX, care constituie tot atatea etape ale tiparului si literaturii religioase.
Redactate in paleografiile slave, germane si latine, se pastreaza volume imprimate la Bucuresti, Viena, Buda, Berlin, Pesta, Sibiu, Varset, Paris, Leipzig, din care remarcam cateva:
– Adunarea Cazaniilor, Viena, 1793.
– Pestean Gheorghe, Prologomenele, Varset, 1855.
– Nicolae Tincu Velia, Teologia dogmatica, Varset, 1855.
– Schwiker H., Geschichtes des Temesser Banats, Becicherek-Mare, 1861.
Setul de carti bisericesti (Triodion, Octoih, Liturghier, Psaltire Molitvelnic, Minee) completat cu tiparituri laice avand ca autori pe Ion Sarbu, Nicolaus Lenau, Cornel Diaconovici-Loga, Stefan Velovan, achizitionate sau donate, constituie fondul de carte veche romaneasca si straina, sursa importanta pentru istoriografie, cu atat mai mult cu cat multe sunt insemnate si adnotate cu interesante referiri la istoria locala, ocazie valorificata deja de specialistii din Muzeu.
Colecția de fotografii
Colectia de fotografii aflata in depozitul Muzeului Banatului Montan cuprinde in jur de 5000 mii de fotografii si carti postale sepia, alb-negru sau color, datate incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. O sectiune insemnata a colectiei este dedicata imaginilor ce reflecta activitatea industriala si miniera a zonei din perioada St.EG-ului, a UDR-ului si a Sovromurilor, un secol de istorie a metalurgiei, siderurgiei, constructiei de masini, activitatii forestiere si miniere din Banatul carasan.
Fotografiile originale, unele dintre ele realizate in ateliere foto din Viena, Budapesta, dar si din tara, la Oravita sau in laboratorul foto al uzinelor resitene, surprind atat vederi panoramice ale ansamblurilor uzinale din Resita, Bocsa, Anina-Steierdorf, Oravita, cat si aspecte ale diferitelor sectii uzinale (interioare si exterioare) ce au facut istorie in activitatea industriala romaneasca – otelaria Siemens Martin Resita, laminorul Bluming Resita, turnatoria, cocseria, fabrica de locomotive Resita, furnalele din Resita si Anina, uzina electrica Grebla din Resita. Alte fotografii cuprind imagini ale numeroaselor piese si ansambluri tehnice fabricate in toate aceste unitati industriale (de referinta fiind in primul rand locomotivele fabricate la Resita) exportate atat in spatiul romanesc cat si in multe alte tari din Europa.
Relevante din punct de vedere al evolutiei vietii economice in Banatul montan sunt si fotografiile ce surprind construirea cailor ferate, a barajelor, apeductelor, viaductelor sau a podurilor din zona, dar si activitatile miniere din centre ca Anina-Steierdorf, Oravita, Bocsa-Dognecea-Ocna de Fier, Sasca Montana.
O alta categorie de fotografii si carti postale contine imagini din primul razboi mondial, cu grupuri de ofiteri si soldati romani sau cu spitale de campanie, carora li se alatura piesele foto ce surprind momentul Marii Uniri, dar si intrarea armatei romane in Resita (27 iulie 1919) sau Oravita (2 august 1919).
Interesante sunt si imaginile ce ilustreaza intensa activitate culturala din Banatul montan din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si din perioada interbelica, activitati derulate atat in orasele carasene cat si in asezarile rurale. Se remarca activitatea teatrala de la Oravita si Resita, reuniunile de cetire si cantare, cunoscutele emulatii ale corurilor si fanfarelor din orasele si satele carasene. In egala masura, de mare valoare sunt si acele fotografii ce prezinta, pe de-o parte, o serie de personalitati ale Banatului montan, pe de-alta parte, comunitati profesionale, etnice, locale, sportive, cu alte cuvinte, aspecte din viata cotidiana urbana si rurala banateana.
O alta parte a colectiei de fotografii a muzeului este dedicata activitatilor economice, politico-ideologice si culturale ale ultimilor 50 de ani, provenite atat de la AGERPRES, cat si din laboratoarele foto ale uzinelor sau ale muzeului.
Adresă
Reșița
Județ
Caras-Severin
Telefon
0255/231469; 0355/401219
Fax
0355/401220
Email
office@muzeulbanatuluimontan.ro
Filiale
Program funcționare
Acces
Servicii:
– consultare documente la sala de lectură
– acces liber la raft
– acces la internet
Pagină Facebook/Blog