Expoziţia virtuală „Magia Operetei Vieneze: Muzică, Dans şi Eleganţă” face parte din manifestările ce marchează anul dedicat compozitorului Franz Lehár şi include documente muzicale din colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României. Prin imaginile sale, pe care publicul le va putea vizualiza în premieră, expoziţia va aduce iubitorilor de gen imaginea şi autograful compozitorului Franz Lehár, dar şi partituri ale unor titluri importante ce aparţin unor compozitori care au scris lucrări de referinţă pentru Epoca de Aur a operetei, precum Johann Strauss fiul, Emmerich Kálmán sau Oscar Straus.
Expoziţia în format fizic, are loc în foaierul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” începând cu 27 februarie, până la sfârşitul stagiunii 2024-2025, făcând parte din amplul proiect Opereta Lounge.
De la începuturile teatrului, alături de tragedie s-a aflat comedia. În secolul al XVI-lea, când ambele au fraternizat cu muzica, a luat naștere opera seria și opera buffa. În serile în care se interpretau tragedii, pentru ca auditorul să poată pleca cu sentimentul că totul a fost doar un joc, se obișnuia să se adauge o scurtă piesă veselă, ca Intermezzo sau ca final. Aceste intermezzi, fiind lucrări într-un act și preluând caracteristici ale operei bufe, au fost denumite operete. Cu acestea, opereta din zilele noastre are în comun doar numele și faptul că este un gen muzical, ea fiind de fapt un produs vienez al celei de-a doua jumătăți de secol XIX.
Unul dintre aspectele cele mai importante ale creației unei operete durabile, a fost întotdeauna, indiferent de epocă, textul. În libretele de operetă se pot identifica trei direcții evidente, fiecare cu modelul său reprezentativ de lucrări, precum: libretul în oglindă, cel care proiecta starea societăţii la un moment dat, libretul cu tentă provocatoare şi libretul cu tenta reacţionară. Astfel, libretele de operetă au depins de cele mai multe ori de cadrul istoric al momentului sau de starea societăţii la vremea respectivă. De aceea, libretele au constituit întotdeuna un punct sensibil al genului şi multe lucrări cu muzică semnată de mari compozitori, au dispărut din repertoriul stabil al teatrelor de gen, din cauza unui libret neinspirat.
Mulți istorici de operetă susțin că Franz Lehár (30 aprilie 1870-24 octombrie 1948), a fost „inițiatorul”, „inventatorul” așa-numitei Operete din Epoca de Argint, die silberne Ära.
În lucrarea Opereta: O istorie teatrală, autorul Richard Traubner spune: „Franz Lehár a inaugurat în 1905 opereta vieneză, cu cea mai mare lucrare a sa, Die Lustige Witwe (Văduva veselă). Deși nu a fost recunoscută imediat ca o lucrare înnoitoare, a fost începutul unui nou val de operete moderne în care valsul romantic a fost folosit în scopuri amoroase și psihologice, dansându-se şi cântându-se în egală măsură.” Unele dintre vechile convenții ale operetei din secolul al XIX-lea au rămas, dar elementele vodevilului și a revistei au fost adesea ținute în frâu cât mai mult posibil.
Până în prezent, mulți regizori de teatru și dirijori de muzică clasică cred că operetele Die Fledermaus de Strauss sau Lustige Witwe a lui Lehár trebuie să fie reprezentate pe scena unei opere de stat, deoarece ambele trebuie să fie acompaniate de orchestră simfonică și totdată interpretate de voci de operă, nu doar rolurile principale, ci și cele secundare..Astfel, numele lui Lehár a fost asociat cu cel al tenorului de operă Richard Tauber, care a cântat în multe dintre operele sale, începând cu o revigorare a operetei sale din 1910 Zigeunerliebe, apoi în Frasquita, în care Lehár a găsit din nou un stil postbeliic potrivit., sau în Das Land des Lächelns (Ţara surâsului). Între 1925 și 1934 scrie șase operete special pentru vocea lui Tauber, iar din 1935 decide să-și formeze propria editură, Glocken-Verlag, pentru a-și maximiza controlul personal asupra drepturilor de interpretare a operelor sale.
Emmerich Kálmán a fost o figură proeminentă în dezvoltarea operetei vieneze în secolul al XX-lea. Printre lucrările sale cele mai populare se numără Die Csárdásfürstin și Gräfin Mariza. Influențele asupra stilului său de compoziție includ muzica populară maghiarăprecum Csárdásul, stilul vienez al precursorilor precum Johann Strauss II și Franz Lehár și, în lucrările sale ulterioare, jazzul american. Ca urmare a Anschluss, Kálmán și familia sa au fugit la Paris și apoi în Statele Unite. În cele din urmă, s-a întors în Europa în 1949 și a murit la Paris în 1953.
Oscar Straus a fost un compozitor vienez de operete, muzică de film și cântece de cabaret..A mai scris muzică de cameră și lucrări orchestrale și corale. Numele său inițial a fost de fapt Strauss, dar în scopuri profesionale el a omis în mod deliberat „s-ul” final, pentru a nu fi asociat cu familia muzicală Strauss din Viena. Cu toate acestea, el a urmat sfatul lui Johann Strauss al II-lea în 1898 cu privire la abandonarea posibilității de a scrie valsuri pentru afacerea mai profitabilă de a scrie muzică pentru teatru.
