Skip to content Skip to footer

Baze de date stiintifice

Biblioteca Națională a României oferă acces gratuit utilizatorilor săi la baze de date renumite la nivel academic datorită calităţii informaţiilor pe care le oferă. Accesul este permis prin autentificarea reţelei de calculatoare (pe bază de IP-uri publice) aparţinând reţelei Bibliotecii Naționale a României.

Cairn Bouquet EcoSocPol oferă cea mai cuprinzătoare colecție online de publicații în limba franceză din domeniul științelor umane și sociale, acoperind domeniile sociologie, economie, politică, geografie și drept de la editori importanți din Franța, Belgia și Elveția. Revistele disponibile pe paltformă oferă posibilitatea studenților, profesorilor, cercetătorilor, bibliotecarilor și altor tipuri de utilizatori de a avea acces online la publicații prestigioase în format full text, care au actualizare zilnică.

Central and Eastern European Online Library (C.E.E.O.L.) este o baza de date unică în domeniu, care ofera publicații academice și culturale de profil socio-umanist, din țările Europei Centrale și de Est. Lider in acest sector, C.E.E.O.L. oferă în prezent 1,152 de publicații în format full text PDF, care au actualizare zilnică online. Revistele acoperă întreg spectrul social, politic și cultural, și sunt publicate de prestigioase instituții academice si culturale, între care din Romania: Centre for Political Analysis – Cluj, Studia Universitatis „Vasile Goldiş” Arad – Seria Ştiinţe Economice, Studia Universitatis Babes- Bolyai, editurile universităților din Iași, Cluj, Brașov, Constanța, Târgu Mureș, Arad, Timișoara, Craiova. Numărul revistelor din România se ridică în prezent la 264 de titluri!

Biblioteca Naţională a României oferă acces gratuit şi permanent la un număr de 42 de enciclopedii de pe platforma Ebrary ProQuest, lider de piaţă pe segmentul de furnizare de carte în format electronic pentru mediul academic şi de cercetare.

Cărţile electronice acoperă domeniile istorie contemporană, istorie militară, cultură şi civilizaţie europeană şi americană, ştiinţe politice, filosofie, medicină şi au apărut la edituri de prestigiu precum ABC-CLIO, SAGE Publications, McFarland & Company, Academic Press, University of California Press.

Biblioteca Naţională a României oferă acces gratuit şi permanent la colecţii de carte în format electronic şi audio disponibile pe platforma EBSCOhost. Sunt prezente peste 125 de titluri apărute la edituri străine de prestigiu, precum Scarecrow Press, Taylor and Francis, English Press, John Wiley & Sons, Routledge, Wiley-Blackwell, Oxford University, Brill, Cambridge University, Palgrave Macmillan, Peter Lang AG, AudioCO.
Cărţile acoperă domeniile artă, arhitectură, sociologie, literatură şi critică, literatură pentru copii, afaceri şi economie, sănătate şi medicină, psihologie, ştiinţe politice, istorie, ştiinţe sociale.
Documentele sunt disponibile în format PDF, pot fi accesate, descărcate, salvate pe platforma EBSCOhost.

Platforma Emerald Insight oferă acces cu text integral la reviste străine științifice de cercetare în format online. 
Colecția Library & Information Sciences eJournal este una din cele mai mari și importante colecții de reviste de management peer-review din lume și propune o nouă abordare a utilizării resurselor electronice pentru documentare. 
În strânsă legătură cu evoluția domeniului biblioteconomic, această colecție de studii interdisciplinare prezintă cercetări care se intersectează cu sistemele informatice, știința informării și domeniul educațional.
 
Articolele selectate sunt publicate în parteneriat cu Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci (IFLA) și în cadrul unui acord cu Inițiativa Bibliotecilor Globale a Fundației Bill și Melinda Gates. Toate titlurile sunt clasate de Scopus și 7 (40%) apar în Journal Citation Reports; include „Jurnalul Documentării”, una dintre cele mai longevive reviste din domeniu, cu conținut datând din anii 1940. Subiectele abordate: știința informării, regăsirea online a informației, alfabetizarea informațională, studii despre utilizatori, indexare, clasificare, catalogare, metadate și taxonomii, sisteme informaționale, informare și comunicare digitală, depozite informaționale, webul de date, servicii de bibliotecă, servicii informaționale, managementul înregistrării, arhive, prezervare, referințe, cercetare, management, dezvoltarea colecțiilor, cercetare, management. 
 
Vă invităm să consultați lista titlurilor periodicelor la care vă oferim acces:
 
• Aslib Journal of Information Management
• Collection and Curation
• Data Technologies and Applications
• Digital Library Perspectives
• Global Knowledge, Memory and Communication
• Information and Learning Sciences
• Information Discovery and Delivery 
• Journal of Documentation
• Library Hi Tech
• Library Hi Tech News
• Library Management
• Online Information Review
• Performance Measurement and Metrics
• Reference Services Review
• The Bottom Line
• The Electronic Library

Platforma SpringerLink s-a înfiinţat în anul 1996 şi a continuat sa evolueze în funcţie de cerinţele cercetătorilor şi mediului academic. Considerată una dintre cele mai importante colecţii din cadrul platformei Springerlink, „Humanities, Social Sciences & Law 2012” este cea mai utilizată resursă electronică de documentare ştiinţifică din lume şi de la noi din tara, cu un număr de peste 515 titluri.

Documentele sunt disponibile în format PDF, pot fi accesate simultan de mai mulţi utilizatori, pot fi descărcate şi salvate prin crearea unui cont pe platforma Springerlink.

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.