Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Anunț selecție dosare pentru lectori – cursul „The Spirit of America: America 250 Leadership Development Series” organizat de American Corner București

În perioada 8 iunie – 22 iunie 2026, American Corner București din cadrul Bibliotecii Naționale a României organizează o selecție de dosare în vederea identificării unui/unor lector/(i) pentru cursul ⹂The Spirit of America: America 250 Leadership Development Series” dedicat elevilor de liceu și/sau studenților. Cursul se va desfășura în acest an, după un calendar stabilit de comun acord cu lectorul/lectorii și participanții la curs.

Persoanele interesate de această oportunitate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să fie cetățeni români
  • Să fie absolvenți de studii superioare, cu diplomă în științe umaniste/sociale/economice/juridice
  • Să nu aibă antecedente penale

Candidații interesați pot trimite documentele scanate pe email la adresa acbucuresti@gmail.com sau le pot aduce, în copie, la American Corner București. Documentele necesare sunt:

  • Carte de identitate sau pașaport, emis de statul român
  • Curriculum Vitae în limba română sau engleză
  • Scurtă propunere de planificare a activităților, ținând cont de titlul cursului menționat în debutul anunțului și de faptul că sunt adresate elevilor și/sau studenților. Cursul se va desfășura în mai multe zile, însumând 11h.
  • Declarație pe proprie răspundere pentru asumarea autenticității informației transmise, precum și lipsei antencedentelor penale. (o regăsiți 🔗aici)

Până la sfârșitul zilei de 23 iunie, candidatul/candidații ce a/au trecut selecția dosarelor va/vor fi înştiinţat/ți prin email, pe adresa indicată în CV, de participarea la ultima etapă din procesul de selecție – interviul. Acesta va avea loc în ziua de 26 iunie iar rezultatele finale vor fi transmise candidatului/candidaților până la sfârșitul zilei de 30 iunie.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne scrieți pe următoarea adresă de email: acbucuresti@gmail.com  

Biblioteca Națională a României prelucrează date cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.