„Din când în când, ai ocazia să trăiești o experiență atât de profundă încât are potențialul de a-ți schimba viața… această expoziție oferă unul dintre acele momente,” explică Dr. Angelina Whalley, medic, designer conceptual și curator al BODY WORLDS – Vital pentru prima prezentare a expoziţiei în București.
BODY WORLDS oferă vizitatorilor șansa de a se minuna de ceea ce se află sub piele,” adaugă Dr. Whalley, continuând: „Expoziția explorează modul în care tot ceea ce facem – exercițiile fizice, dieta, fumatul – afectează corpul nostru. Peste două treimi dintre vizitatorii globali chestionați au decis să acorde mai multă atenție sănătății lor fizice după ce au vizitat expoziția. Să vezi expoziția înseamnă să fii mișcat, inspirat și să apreciezi miracolele corpului uman, pe care adesea le considerăm de la sine înțelese.”
BODY WORLDS este o expoziție dedicată interiorului corpului uman – anatomiei și funcțiilor organelor sale – care face aceste cunoștințe accesibile unui public cât mai larg. De la prima sa prezentare în Japonia, în 1995, expoziția a inspirat peste 55 de milioane de vizitatori din aproximativ 165 de orașe din Europa, America, Asia, Africa de Sud și Oceania. Pe 15 octombrie, expoziția originală, care prezintă corpuri umane reale, este deschisă la Biblioteca Naţională a României, marcând astfel prima sa prezentare în România.
BODY WORLDS – Vital este o ediție specială a seriei BODY WORLDS, care expune numeroase exemplare extraordinare de corpuri umane reale. De la plastinații de corpuri întregi până la organe individuale și secțiuni transparente ale corpului, exemplarele expuse demonstrează complexitatea, reziliența și vulnerabilitatea corpului uman în condiții de stres, boală și sănătate optimă. De la scheletul uman până la interacțiunea musculaturii și dezvoltarea în uter, vizitatorii primesc o perspectivă detaliată asupra structurii interioare a corpului lor. Sunt prezentate și organe afectate de boli, precum un plămân de fumător cu emfizem și cancer, un ficat gras, fracturi osoase și articulații cu osteoporoză. Expoziția oferă tinerilor și vârstnicilor deopotrivă oportunitatea de a vedea funcționarea complexă a corpului și ilustrează modul în care deciziile de viață influențează bunăstarea și sănătatea noastră.
Repere ale BODY WORLDS – Vital:
- Sănătatea și Boala Dezvăluite: Organele sănătoase sunt prezentate în comparaţie cu cele bolnave, pentru a dezvălui impactul fizic al bolilor.
- Elemente Interactive: „Oglinda Anatomică”, unde vizitatorii pot vedea cum sunt poziționate organele vitale în propriul corp.
- Expoziție foto documentară: Prezintă longevitatea și îmbătrânirea sănătoasă.
- Zone de instruire: „Salvează-ți Coloana Vertebrală” oferă sfaturi ergonomice pentru a menține corpul în
- Înțelegerea Sănătății Creierului: Boli precum Parkinson și Alzheimer sunt explorate prin exemplare detaliate, scanări ale creierului, un videoclip explicativ și
- Infografice: O serie de infografice informative și ușor de înțeles oferă vizitatorilor informații despre diverse boli și afecțiuni care influențează diferitele sisteme ale
Creată de inventatorul plastinației, anatomistul și omul de știință Dr. Gunther von Hagens, BODY WORLDS este adesea imitată, dar inegalabilă în ceea ce privește calitatea, etica și succesul. Spre deosebire de alte expoziții anatomice, exemplarele expuse în toate expozițiile BODY WORLDS provin dintr-un program de donare de corpuri bine stabilit, bazat pe consimțământul donatorilor, revizuit riguros de numeroase instituții muzeale internaționale.
BILETE
Biletele pentru prezentarea din București a BODY WORLDS – Vital sunt disponibile pe www.more.com și www.bodyworlds.ro sau la casa de bilete a expoziției de la Biblioteca Națională a României.
Biletele permit accesul numai în ziua pentru care au fost achiziționate și au inclus serviciul audio-ghid în limba română sau engleză, care poate fi descărcat în telefon prin scanarea unui QR Code aflat în zona de vizitare a expoziției. Audio-ghidul oferă explicații legate de exponate, într-o manieră ușor de înțeles, iar informațiile din aplicație rămân disponibile în telefon și după vizitarea expoziției. Pentru cei care doresc să cumpere bilete ce pot fi folosite în orice dată ulterioară achiziției până la finalul expoziției, pot opta pentru categoria de Flexi Tickets.
Studenții beneficiază în fiecare zi de luni de oferta două bilete la preț de unul, cu mențiunea că aceste bilete se achiziționează doar la casa de bilete a expoziției, aflată la Biblioteca Națională.
Mai multe detalii despre BODY WORLDS – Vital, despre procedeul de plastinaţie al exemplarelor anatomice expuse, orarul de vizitare şi preţuri pe site-ul www.bodyworlds.ro.
Adresă: BODY WORLDS – Vital | Biblioteca Națională, Bulevardul Unirii nr. 22, București 030833
Program de vizitare: Din 15 octombrie 2024 până pe 26 ianuarie 2025
Luni– Duminică: 10:00 – 20:00 (ultima intrare la 19:00). Închis pe 25 Decembrie și 1 ianuarie.
Bilete: Online la www.more.com și www.bodyworlds.ro și la casa de bilete începând cu 15 octombrie.
Pentru rezervări de grupuri și clase școlare:
E-mail: lm@events.ro
Folosiți rezervările în avans pentru a evita timpii de așteptare!