Cu ocazia a 290 de ani de la naşterea compozitorului Franz Joseph Haydn, Biblioteca Naţională a României organizează expoziţia virtuală Claritatea expresiei muzicale în simfoniile clasice vieneze, în care sunt expuse partituri din colecţiile de muzică ale bibliotecii. Astfel, regăsim partiturile format “poche” ale Simfoniilor Londoneze şi nu numai, majoritatea fiind editate de Ernst Eulenburg, iar restul de Wiener Philarmonischer Verlag, acestea din urmă având imaginile compozitorului sau prefeţe ale dirijorului şi profesorului Ernst Praetorius. Unele partituri precum Symphone No. 6 “mit Paukenschlag”, Symphonie No. 12 in B dur, Quartett Op. 76 No. 3 in C-dur “Kaiser –Quartett”, au pe pagina de titlu Ex libris George Georgescu, iar aranjamentele pentru pian ale unor simfonii sunt realizate de celebrul August Horn, devenit faimos, în special, datorită acestor aranjamente instrumentale.
În albumul musical “Femina” din decembrie 1909, este publicată aria sopranei din oratoriul Creaţiunea, cu indicaţii de interpretare şi comentarii realizate de doamna Amélie André-Gédalge, renumită profesoară de canto şi pedagogie muzicală, iar în suplimentul muzical al revistei “L’Illustration” din 19 iunie 1897, transcripţia Ariei Rosinei din opera “La vera Constanza”, realizată de muzicologul Charles Malherbe.
Simfonia clasică îşi are începuturile în secolul al XVII-lea, atunci când lucrările destinate unei formaţii instrumentale erau denumite Sinfonii, ceea ce în limba greacă înseamnă a suna împreună, deodată. Claudio Monteverdi îşi intitulează părţile orchestrale care preced actele operei sale Orfeu, din 1607, Sinfonia. Paralel, mai putea fi întânită şi o lucrare instrumentală asemănătoare cu Concerto Grosso – fără grupul solist-concertino-, pe care compozitori ca Locatelli, Torelli, Geminiani şi în special Vivaldi, o vor intitula Sinfonia.
Un rol hotărâtor în alcătuirea acestui mare discurs musical l-au avut formele arhitectonice care au imprimat şi au stabilit ordinea şi proporţia, claritatea şi simetria, un echilibru armonios între toate elementele componente.
Cel care a marcat clasicismul muzical vienez fiind adesea supranumit ”părintele simfoniei” datorită dezvoltării genului într-o formă superioară și compunând… 104 simfonii este Franz Joseph Haydn. Se naşte la Rohrau în Austria pe 31 martie 1732, ca fiu al unui rotar. Începe să înveţe muzică de la vârsta de 6 ani, iar la 8 ani este primit în corul catedralei Sf. Ştefan din Viena, condus de celebrul compozitor Georg Reuter. Pe lângă activitatea de corist, Haydn are posibilitatea de a învăţa să cânte la mai multe instrumente, câştigând şi cunoştinţe în domeniul compoziţiei.
Angajarea într-o formaţie instrumentală, reuşeşte să-l propulseze în orchestra curţii princiare a casei Esyterházy unde activează din 1761 până în 1790, când orchestra se desfiinţează dar, unde i se va asigura o pensie până la sfârşitul vieţii.
Primele sale simfonii sunt scrise în trei părţi şi se înrudesc cu alte genuri ale muzicii instrumentale. Prin următoarele simfonii, cele în patru părţi, Haydn reuşeşte să stabilească forma clasică a simfoniei şi anume:
- Partea I, corespunde formei de Sonată, fiind executată într-un tempo rapid astfel, în timp se stabileşte terminologia care întruneşte ambele sensuri, rezultând Allegro de Sonată.
- Partea a II-a, este scrisă în form[ă de Lied, sau Temă cu variaţiuni;
- Partea a III-a, va fi scrisă în formă de Menuet, cu trăsăturile sale de caracteristice de formă şi atmosferă;
- Partea a IV-a, are formă de Rondo şi este plină de vervă.
Orchestra clasică “standard”, are o structură obligatorie ce însumează pînă la 30-35 de instrumentişti, fiind alcătuită din: flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompetă, trombone, timpani şi coardele (vioară, violă, violoncel, contrabas).
Elementul care domină în simfoniile lui Haydn este melodia, facând farmecul muzicii, iar invenţia unei melodii frumoase, asigură calitatea unei lucrări. Totodată, structura simfoniei haydniene trece prin diverse transformări, prin acumulări calitative obţinute pe baza experienţelor proprii.
După 1790 se stabileşte la Viena şi va întreprinde călătorii de concerte dintre care două la Londra unde i se conferă titlul de “Doctor al Universităţii din Oxford” , iar cu prilejul acestor voiajuri, compune 12 simfonii denumite “Londoneze”. Acestea sunt compuse în plinătatea forţelor sale cratoare, fiind stăpîn pe toate abilităţile sale componistice, astfel că în partea a II-a, reuşeşte ca prin tema melodică sau acompaniament să sugereze un titltu precum: “Găina”, “Ursul”, “Surpriza”, “Ceasornicul” sau Simfonia Nr. 104 care prin forma de Rondo a părţii a IV-a, aminteşte de voiciunea şi optimismul dansurilor populare, iar caracterul muzicii sugerează titlul simfoniei, “Cimpoiul”.
Chiar dacă ceilalţi compozitori clasici consideră că “epoca de aur” a Oratoriului s-a încheiat, Haydn compune două oratorii de referinţă: “Creaţiunea”şi “Anotimpurile”. Creaţiunea este o lucrare vocal-simfonică în trei părţi, ce are ca subiect legenda biblică a genezei. Muzica lui Haydn va completa slăbiciunile libretului prin arii de mare cantabilitate, coruri scrise cu artă şi sensibilitate, în sonorităţile bogate ale orchestrei. În Anotimpurile, tălmăceşte viaţa şi sentimentele omului simplu de la ţară, legate de cele patru anotimpuri ale anului. Lucrarea este scrisă mai curând ca o suită de momente solistice şi coruri acompaniate de orchestră decât un oratoriu dramatic, prin lipsa din libret a acţiunii. Cei trei solişti (soprană, tenor, bas) cântă melodii care aduc mai curând a cântece populare decât a arii stilate de operă sau oratoriu.
Concertele instrumentale ale lui Joseph Haydn, pregătesc drumul spre concertele lui Mozart şi Beethoven. Creaţia sa cuprinde un număr impresionant de concerte: 20 pentru pian şI orchestră, 6 pentru violoncel şi orchestră şi altele ce au ca solist diferite insrumente de suflat. Dintre toate acestea, cele mai cunoscute rămân “Concertul pentru Pian şi Orchestră în Do major” şi două ditre concertele pentru violoncel.
Cvartetul de coarde va prinde forma denumită clasică, când evoluează spre structura şi arhitectura simfoniei. Această evoluţie poate fi uşor urmărită în creaţia lui Haydn care a compus 84 de cvartete de coarde. Acesta va încrediţa melodia primei viori, lăsând celorlalte trei instrumente rolul de acompaniator, de suport armonic.
Melodia imnului național german este compusă în 1796 de Joseph Haydn fiind interpretată pentru prima dată în 1797 cu ocazia zilei de naștere a împăratului Francisc al II-lea numindu-se „Kaiserhymne” (Imnul împăratului). Primele sale versuri au fost „Gott erhalte Franz den Kaiser, Unsern guten Kaiser Franz!” (Dumnezeu să-l păzească pe Francisc împăratul, bunul nostru împărat Francisc!). Haydn dezvoltă tema, în cvartetul său de coarde, cunoscut sub numele de “Cvartetul Împăratului”, op. 76, nr. 3.
Pe lângă cele 104 simfonii, 84 cvartete de coarde, 20 concerte pentru pian, 9 concerte pentru vioară, 6 pentru violoncel şi 3 oratorii, Haydn va mai scrie 24 de opere şi încă multe alte lucrări în toate genurile muzicii instrumentale şi vocale.
Joseph Haydn, alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven, vor deveni cei mai reprezentativi compozitori ai Clasicismului Vienez, reunind stilul galant și sentimental al muzicii preclasice cu diverse trăsături ale muzicii germane, franceze sau italiene, într-o mare varietate de creaţii, caracterizate printr-o înaltă virtuozitate a formei combinată cu dramatismul muzicii.
Symphony No. 99
M I 277. Symphony No. 99 Eb major = Mib majeur = Es dur (London, No. 10)
Symphony No. 99
M I 277. Symphony No. 99 Eb major = Mib majeur = Es dur (London, No. 10)
Messe in B „Theresienmesse
M I 717 Messe in B „Theresienmesse” = Mass in B flat major „Theresa Mass” = Messe en Si b majeur „Messe Thérèse”
Streichquartett D-dur op. 76
M I 1796. Streichquartett D-dur op. 76, No. 5 = String Quartet D major op. 76, No. 5 = Quatuor à cordes [en] Ré majeur op. 76, No. 5
Streichquartett D-dur op. 76
M I 1796. Streichquartett D-dur op. 76, No. 5 = String Quartet D major op. 76, No. 5 = Quatuor à cordes [en] Ré majeur op. 76, No. 5
Symphony No. 45
M I 2611. Symphony No. 45 F# minor „Farewell” = Fa# mineur „Les Adieux” = Fis moll „Abschied”
Symphony No. 45
M I 2611. Symphony No. 45 F# minor „Farewell” = Fa# mineur „Les Adieux” = Fis moll „Abschied”
Quartet No. 77
M I 2923. Quartet No. 77 in C-dur, Op. 76, No. 3 : für 2 Violinen, Viola und Violoncell
Die Schöpfung
M III 4099. Die Schöpfung : Oratorium (selecţiuni). : [Aranjament pentru pian]
Die Schöpfung
M III 4099. Die Schöpfung : Oratorium (selecţiuni). : [Aranjament pentru pian]
Die Schöpfung
M III 4099. Die Schöpfung : Oratorium (selecţiuni). : [Aranjament pentru pian]
Menuett aus dem Quartett No. 4
M III 10072. Menuett aus dem Quartett No. 4; Allegretto aus dem Sonate in G dur : eine instruktiv eordnete Sammlung leichterer klassischer Stücke für Klavier
La vera Constanza
M III 17678. La vera Constanza : opéra-bouffe inédit en trois actes : Air de Rosine
Largo du 82e Quatuor “Les 7 paroles"
M III 32892. Largo du 82e Quatuor “Les 7 paroles” : pour violon et piano
Largo du 82e Quatuor “Les 7 paroles”
M III 32892. Largo du 82e Quatuor “Les 7 paroles” : pour violon et piano
Die Jahrszeiten : Zweite Abtheilung
M III 32957. Die Jahrszeiten : Zweite Abtheilung = Les Saisons : seconde partie
Die Jahrszeiten : Zweite Abtheilung
M III 32957. Die Jahrszeiten : Zweite Abtheilung = Les Saisons : seconde partie
