Skip to content Skip to footer

Vă invităm să participaţi la evenimentul Cu SONG, o călătorie joi, 28 noiembrie de la ora 18:00 în Sala Doina Cornea.

Evenimentul este unul de prezentare în imagini, cuvinte şi sunete, a unui fenomen cultural artistic de marcă a României anilor ‘70, ‘80 şi ‘90, cu participarea publicului larg şi a unor specialişti în domeniu. Intenţia evenimentului este de a scoate în evidenţă fapte dintr-o istorie inedită şi neştiută dintr-un timp în care România ştia trăia multicultural, avea culoare şi interpreta piese negro-spirituals chiar şi atunci când viaţa era cenuşie şi corurile erau obligate să „cinstească” conducătorul şi partidul unic.

Evenimentul pune în valoare colecţiile Bibliotecii Naţionale a României. Vor fi expuse discuri şi CD-uri, cărţi pentru public, în cadrul unei scurte conferinţe despre importanţa grupului SONG în cultură şi artă, o conferinţă depre istoria recentă, dar şi dedicată contactului dintre generaţii, formele rezistenţei în cultură în perioada socialistă, despre libertatea în artă.

În cadrul evenimentului vor fi proiectate secveţe din spectacolul de televiziune „Ocolul lumii în 20 de melodii”, film realizat de către Tudor Vornicu şi Ileana Vlad Pop în anul 1978 în studiourile Televiziunii Române. Acest film a adus, un an mai târziu, TVR şi României Marele Premiu „Antena de Chihlimbar” la Festivalul Fimelor de Televiziune desfăşurat la Sopot, în Polonia. De menţionat că filmul a câştigat Marele premiu în condiţiile în care nu fusese înscris în concurs, difuzarea sa răsturnând pronosticurile şi palmaresul televiziunilor participante, fapt ce continuă şi astăzi să reprezinte o certificare a valorii sale artistice de necontestat.

Evenimentul cuprinde un scurt concert coral de aproximativ 30 de minute, plecând de la reportoriul grupului SONG.

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.