Skip to content Skip to footer

Marţi, 25 martie 2025, de la ora 14.00 la 16.30, la Biblioteca Naţională a României organizăm un eveniment dedicat copiilor rămaşi singuri, acasă, în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate. Migraţia pentru o viaţă mai bună este cauza plecării din ţară a peste 5 milioane de români. Dintre aceştia, o mare parte lasă minori în întreţinerea rudelor mai mult sau mai puţin apropiate.

În acest context, plecând de la proiecţia filmului  „CLARA”, produs de Daniel Burlac şi regizat de Sabin Dorohoi, organizăm o dezbatere plecând de la emoţiile produse de vizionarea filmului şi de la studii şi cărţi publicate despre migraţie. Vor fi prezenţi o parte dintre producători şi actori, migranţi în sau din Romania, membri ai societăţii civile.

Proiecţia filmului 14:00 – 15:40, urmată de discuţii cu publicul 15:40 – 16:30.

Sala Mircea Eliade, Bulevardul Unirii, 22.

Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cottbus din Germania cu premiul publicului, la Festivalul South East European Film Festival Los Angeles cu premiul Bridging the Borders, intrat, de asemenea,  în selecțiile oficiale ale festivalelor din Kolkata, India, din Peru și Columbia.

Filmul spune povestea Clarei, o mamă singură din România care lucrează în Germania într-un oraș de pe malurile Dunării. Băiatul ei a rămas acasă în grija bunicului. Cei doi locuiesc într-un sat românesc, aflat tot pe malurile Dunării. Simțindu-se abandonat, băiatul pleacă cu o barcă în amonte pe fluviu, cu gândul să ajungă la mama sa. Clara trebuie să se întoarcă în țară și să repare relația cu fiul ei.

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.