Anul acesta s-au împlinit 140 de ani de la nașterea celui mai important muzician român, George Enescu (n. comuna Liveni, jud. Botoșani, la 19 august 1881 – d. Paris, 4 mai 1955) – talent precoce, compozitor apreciat în țară și peste hotare, personalitate carismatică și multidimensională, virtuoz al viorii, pianist rafinat, pedagog și renumit dirijor.
Grație importantelor sale colecții, Biblioteca Națională a României se alătură instituțiilor de cultură ce au ales să celebreze opera și viața muzicianului român, prin organizarea expoziției George Enescu – ambasador al muzicii românești: 140 de ani de la nașterea marii personalităţi artistice.
În cadrul expoziției, melomanii, dar nu numai ei, vor avea ocazia să descopere o mică parte a tezaurului de documente muzicale pe care Biblioteca Natională a României îl deține în arhiva sa, în cadrul Compartimentului Multimedia.
Selecția de partituri, CD-uri, DVD-uri și LP-uri din colecția Bibliotecii Naționale a României surprinde cele mai importante lucrări prin care George Enescu și-a câștigat celebritatea, în interpretări variate ale unor orchestre de renume național și internațional. Expoziția este întregită de copii ale partiturilor Rapsodiilor – compoziții ale tinereții, care includ într-un mod fascinant creativ elemente ale folclorului românesc, atât de fin sesizabile, cât și de alte documente cu autograful marelui compozitor. Fondul sonor al filmului de prezentare ce însoțește expoziția cuprinde fragmente ale unor lucrări semnate de George Enescu şi dirijate de George Georgescu.
Vă așteptăm, în perioada 24 septembrie -30 decembrie 2021, în Buzunarul 4, situat la parterul Bibliotecii Naționale a României, pentru a-l redescoperi pe George Enescu prin intermediul colecțiilor noastre.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?” („Amintirile lui George Enescu. Les souvenirs de Georges Enesco”, Bernard Gavoty, Curtea Veche, 2017)
