Skip to content Skip to footer

Biblioteca Naţională a României, prin intermediul Serviciului Colecţii Speciale, vă invită să vizualizaţi pe site-ul instituției, începând cu luna octombrie 2021, expoziţia virtuală cu titlul „Ion I.C. Brătianu (1864-1927) – Prim Ministru al României, creator şi mare reformator al construirii, întăririi şi dezvoltării Statului Naţional Unitar Român: acţiuni politice ale liderului Partidului Naţional Liberal oglindite în documente şi materiale bibliofile din perioada 1914-1927”.

Biblioteca Naţională a României, prin intermediul Serviciului Colecţii Speciale, vă invită să vizualizaţi pe site-ul instituției, începând cu luna octombrie 2021, expoziţia virtuală cu titlul „Ion I.C. Brătianu (1864-1927) – Prim Ministru al României, creator şi mare reformator al construirii, întăririi şi dezvoltării Statului Naţional Unitar Român: acţiuni politice ale liderului Partidului Naţional Liberal oglindite în documente şi materiale bibliofile din perioada 1914-1927”, realizată cu scopul prezentării unor documente cu valoare patrimonială care pun în evidenţă personalitatea istorică a marelui om politic român. Astfel, au fost selectate să ilustreze această expoziție, documente manuscrise și acte oficiale din Arhiva Istorică, fotografii din cadrul Cabinetului de Fotografii, hărți din cadrul Cabinetului de Cartografie, articole din diferite ziare și reviste ale vremii deținute în Cabinetul Periodice vechi românești, precum și fragmente din texte scrise bibliofile.
O dată cu înfiinţarea Bibliotecii Centrale de Stat în anul 1955 a fost preluat fondul Fundaţiei Culturale Brătianu (1924-1947), redenumit fondul „Nicolae Bălcescu” pentru o scurtă perioadă de timp, precum şi clădirea aparţinând aceleaşi fundaţii din str. Biserica Amzei, funcţionând în această locaţie timp peste 50 de ani. Din anul 2012, întreaga colecţie a fost transferată în noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României din Blvd. Unirii nr. 22.

Toate aceste argumente vin să completeze interesul în rândul utilizatorilor pentru întregirea imaginii cu privire la activitatea și acțiunile politice hotărâtoare ale marelui om de stat, I.I.C. (Ionel) Brătianu, într-o perioadă istorică decisivă pentru destinul națiunii române, prin contribuția importantă adusă la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, pentru recunoașterea constituirii noului stat unitar român în urma negocierilor şi încheierea Tratatelor de Pace de la Paris din 1919, precum şi prin aportul neîncetat adus la consolidarea acestuia pe plan intern și la afirmarea României Mari pe plan internațional, amintirea marelui om politic rămânând permanent în memoria și conștiința națională a poporului român.

(Curator: Olimpia Vulcu – Serviciul Colecții Speciale, Cabinetul de Cartografie)

Expoziția virtuală „Ion I. C. Brătianu (1864-1927) – Prim Ministru al României, creator şi mare reformator al construirii, întăririi şi dezvoltării Statului Naţional Unitar Român: acţiuni politice ale liderului Partidului Naţional Liberal oglindite în documente şi materiale bibliofile din perioada 1914-1927”, poate fi vizualizată aici.

Lasă un comentariu

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.