Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

La împlinirea a 170 de ani de la naşterea compozitorului Ciprian Porumbescu, Biblioteca Naţională a României propune publicului, rememorarea operei sale prin organizarea expoziției “Măiestria lui Ciprian Porumbescu în slujba marilor idei ale timpului său”. Expoziţia cuprinde partituri din colecţia de patrimoniu a Bibliotecii Naţionale a României, publicate de edituri precum: Moravetz, Lito Schildkraut, Constantin Gebauer, Oscar Brandstetter, Breitkopf und Härtel, dar şi de  Editura familiei Porumbescu.

Anii de apariţie sunt cu precădere din ultimele două decenii ale secolui al XIX-lea, grafica fiind deosebită, iar dedicaţiile pe care le găsim pe pagina de titlu sau pe partituri, aparţin unor personalităţi marcante ale acelei perioade.

Tot în acelaşi spaţiu va putea fi vizitată şi expoziţia de grafică Din lirica lui Ciprian Porumbescu, realizată de Mihai Pânzaru – PIM.

Ambele expoziţii pot fi vizitate până la sfârşitul acestui an, în spaţiul expoziţional Atrium (Curtea lui Dionis), de la parterul instituţiei.

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.