Albumul bilingv Cernăuţi − arhitectură europeană, arhitectură românească, realizat de arhitecții Octavian Carabela, Mihaela Criticos, Aurelia Carpov, Irina Korontun și istoricul Dragoș Olaru, arhivist la Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, prezintă arhitectura capitalei Bucovinei, aflată vreme de 140 de ani sub stăpânire austriacă și numai vreun sfert de veac sub stăpânire românească (1918−1940), între anii 1860−1940. Perioada la care se referă este relevantă – 1860 fiind anul când Bucovina s-a desprins din administraţia Galiţiei, devenind o unitate teritorială separată în cadrul Imperiului Habsburgic, capitală a Ducatului Bucovinei, până în iunie 1940, când a fost ocupată de către Uniunea Sovietică.

Cartea ne prezintă în detaliu imaginea elementelor arhitecturale constitutive ale Cernăuțiului de astăzi, care amintesc multiculturalitatea istorică a orașului, și care şi-a păstrat patrimoniul mai bine ca foarte multe alte oraşe din spațiul vorbitor de limbă germană, fiind ferit de distrugerile războiului.
Studiul începe cu o succintă prezentare a istoriei Bucovinei și a evoluției urbanistice a orașului, care pun în lumină contextul istoric, geopolitic și economic, importante pentru înțelegerea formării centrului istoric. Un capitol vorbeşte despre arhitectura din perioada administraţiei austriece, cu accent pe stilul Secession, fiind prezentate pe larg diferite instituții de cult sau clădiri reprezentative; iar un altul, despre arhitectura interbelică, din timpul administrației românești, despre stilurile neoromânesc și Art Deco, exemplificate prin prezentarea unor clădiri ilustrative, dar care nu se pot încadra în întregime într-un stil arhitectural.
Din perioada stăpânirii habsburgice a Bucovinei datează câteva din cele mai frumoase clădiri ale orașului Cernăuți, din care nu putem să excludem Reședința Mitropoliților Bucovinei și Dalmației (care a câștigat, în 1867, Premiul II la Expoziția Universală de la Paris), Templul Israelit în stil neo-maur (vizibil azi doar în planurile de arhivă și după o fotografie de epocă), Catedrala Ortodoxă, Biserica armenească, Biserica Iezuită „Preasfânta Inimă a lui Isus, Teatrul Municipal, construit în jurul anului 1905 de frații Helmer și Fellner din Viena după modelul Petit Palais din Paris, Palatul de Justiție, Hotel Bristol, mai multe „Case Naționale“ − a românilor, a germanilor, a ucrainenilor, a evreilor, a polonezilor, construite de importanți arhitecți central-europeni, precum și câteva clădiri în stil Secession.
Din perioada interbelică a administrării românești, orașul păstrează mai multe proiecte imobiliare în stil Art Deco și funcționalist, dar și câteva în stil național românesc. Dintre acestea amintim: Palatul Cultural al Românilor (1937) proiectat în stil modernist de arh. Horia Creangă, Căminul Preoțesc (1929, arh. Tadeusz Kossowski), Biblioteca Universității din Cernăuți (1937-1956, arh. Leon Silion), Aerogara, inaugurată în 1933 de Carol al II-lea, precum și o serie de imobile construite în stil modernist (prost întreținute în prezent).

„Să fii în Cernăuți poate deveni repede trăirea unei amintiri. Eşti oarecum invitat să uiți că astăzi oraşul are viața și identitatea lui, alta decât cea scrisă de nostalgia celor plecaţi din el cu, şi cel mai des, fără voia lor. Este uşor să te laşi învăluit de amintirea despre Europa, evocată de autori ca Ştefan Zweig sau de autorul cernăuțean de origine germană Gregor von Rezzori (n. 1914, Cernăuți), care ne descrie Cernăuțiul ca fiind un amalgam cultural și lingvistic, format de aluviuni de populații, limbi și religii confluente. Se văd depunerile acestea şi în arhitectură, unde similar, regăsim arhitecturile Europei centrale şi occidentale, răsfrânte în epoci şi interpretări locale, aidoma dialectelor, iar din acest amestec vine farmecul și frumusețea oraşului.” (Rudolf Graef)

(Recenzie de Angela Bilcea)