Skip to content Skip to footer

Vernisajul expoziției „Muzicieni români în arhivele CNSAS”

Vă așteptăm joi, 10 octombrie 2024, ora 18.00, în Atriumul Bibliotecii Naţionale, la vernisajul expoziției „Muzicieni români în arhivele CNSAS”.  Găzduită la sediul Bibliotecii Naționale din București, bulevardul Unirii nr. 22, Sala Atrium, expoziția este alcătuită dintr-o selecție de panouri care provin din seria expozițiilor muzeului Muzicieni în Arhiva C.N.S.A.S., realizate de cercetătoarea Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, care a folosit documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și fotografii din fondul Muzeului Național ”George Enescu”. Expoziția este îmbogățită cu documente de o rară valoare din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale, partituri cu dedicaţii autografe ale compozitorilor Mihail Andricu, Marcel Mihalovici, Mihail Jora, Emil Moţia; Ex libris George Georgescu pe majoritatea partiturilor, prezentate prin grija bibliotecarului Raluca Bucinschi și graficianului Constantin Popovici.

            Vernisajul va fi urmat de un concert vocal-instrumental, susținut de soliști ai Teatrului Muzical ”Ambasadorii”, elevi ai Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” și membri ai Asociației Culturale ”Arta Sonoră”, care vor prezenta publicului piese din creația compozitorilor români evocați în prezentările expoziției.

            Vizitând expoziția, puteți participa și la un concurs, ce vă poate aduce, prin tragere la sorți, două CD-uri “George Enescu – Rapsodii” în interpretarea din 1942 a Orchestrei Simfonice din București, sub bagheta lui George Georgescu, unul dintre muzicienii despre care puteți afla mai multe în expoziția noastră.

            Pentru a fi înscris în concurs, trebuie ca, până la sfârșitul lunii octombrie, să postați o fotografie (poate fi și selfie) cu o imagine din expoziție care v-a impresionat mai mult (un panou, un detaliu etc) scanând codul QR  din din sala de expunere. Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 2 noiembrie.

Parteneri:

Teatrul Muzical “Ambasadorii”

Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”

Asociaţia Culturală “Arta Sonoră”

Muzeul Național ”George Enescu”: 0747290104; www.georgeenescu.ro

Biblioteca Națională a României: 021 314 2434; www.bibnat.ro

Partener media Lumina Cuvântului: 0728512588; www.facebook.com/lumina.cuvantului

         Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 10 – 31 octombrie 2024, între orele 8,00 – 20,00 intrarea fiind liberă.

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.