Skip to content Skip to footer
Cu ocazia Zilelor Culturii Naţionale, Biblioteca Națională a României vă invită la o conferință pe tema culturii naționale în ziua de 16 ianuarie, între orele 12.00 – 14.00. Evenimentul va avea loc în Aula Ministerului Culturii iar accesul spre Aulă se va face prin BNaR.
 
Alături de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, vom discuta împreună despre Ce mai înseamnă astăzi cultura naţională? Ce înseamnă pentru tineri cultura? De câte feluri este ea şi în ce măsură cultura naţională este promovată şi cunoscută? Vorbim despre autori şi cărţi, despre idei, dincolo de clişee şi stereotipuri, în nevoia de a ne înţelege identitatea în societatea actuală.
Conferinţa va fi precedată de un scurt recital susţinut de Teatrul Muzical Ambasadorii.
 
Muzica din poeziile lui Eminescu a fost întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru marii compozitori români, care au reuşit să creeze o legătură profundă între cântul şi cuvântul românesc, integrând-o definitiv în cultura mondială.
 
Evenimentul este organizat de Bibliotecă în parteneriat cu Teatrul Muzical Ambasadorii şi American Corner București.
 

Pentru cei care nu pot veni marţi la ora 12.00, în zilele de luni şi marţi, 15 şi 16 ianuarie 2024, Biblioteca Națională a României vă invită la o serie de evenimente care au ca temă de dezbatere lirica eminesciană. Sala de copii şi tineret „Ionel Teodoreanu”, etaj I, corp A, numai pe bază de înscriere de grupuri organizate.

O expoziţie de carte  intitulată “Eminescu: universalitatea geniului” își propune să pună în lumină specificul cultural românesc, reflectat în pagini de carte din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale, ce constituie mărturii ale evoluţiei culturii scrise în ţara noastră, având o mare însemnătate pentru formarea limbii române literare.

De asemenea, expoziţia va cuprinde şi lucrări de critică românească şi străină ale operei eminesciene, traduceri ale operei eminesciene, precum şi câteva titluri din opera reprezentativă a poetului.

Așteptăm solicitările de vizitare a expoziţiei la adresa de email: comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

Persoana de contact:
Corina Cristea
coordonator programe pentru copii și tineri, Sala de copii şi tineret „Ionel Teodoreanu” 

Formular comandă publicații
Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii 

Veți primi confirmarea comenzii în termen de o zi lucrătoare de la trimiterea formularului. 

* Biblioteca Naţională a României respectă prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.