Musicalfest
Ediția a V-a
6 – 8 octombrie 2026
Festival de muzică clasică pentru copii și tineri „Musicalfest”
Concurs de interpretare muzicală instrumentală, vocală și compoziție
Descoperă sunetul muzicii!
Concursul de interpretare muzicală instrumentală, vocală și compoziție se va desfășura în format FIZIC: 6 – 7 octombrie 2026, sala de conferințe „Mircea Eliade, Parter”, ora 9:30.
Gala Musicalfest 2026: joi, 8 octombrie 2026, Atrium, Parter, ora 18.30.
Desfășurător 6 octombrie 2026 (Va fi publicat după încheierea înscrierilor)
Desfășurător 7 octombrie 2026 (Va fi publicat după încheierea înscrierilor)
Rezultate concurs (Vor fi publicate pe website-ul Bibliotecii, vineri, 9 octombrie 2026)
În perioada 6 – 8 octombrie 2026, Biblioteca Națională a României în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București și Universitatea Națională de Arte București, cu sprijinul mai multor instituții de renume și personalități reprezentative ale pedagogiei şi artei muzicale, organizează Festivalul-concurs de muzică clasică pentru copii și tineri „Musicalfest”, Ediția a V-a.
Unul dintre obiectivele noastre este de a aduce în atenția elevilor și a studenților instrumente muzicale mai puțin cunoscute și instrumente care sunt mai puțin solicitate pentru studiu în școli sau universități. Dacă sunteți deținătorul unui instrument muzical vechi, mai puțin cunoscut, și copilul dumneavoastră studiază la el, vă rugăm să ne comunicați dacă ați fi interesat ca el să susțină un moment muzical interpretat la acel instrument. Contact: musicalfest@bibnat.ro.
Evenimentul reprezintă o campanie de susținere și de promovare a tinerilor interpreți și a actului artistic muzical. Este creat anume să ofere atât publicului de specialitate, cât și publicului general o perspectivă cuprinzătoare asupra educației muzicale din școlile și liceele cu caracter vocațional și teoretic și să stimuleze interesul elevilor din școlile teoretice pentru domeniul muzical. În același timp, sperăm ca spectacolul oferit de interpretările muzicale ale copiilor să însuflețească lumea cărților găzduită de Bibliotecă și să contribuie la formarea unui public avizat. Dorința noastră este de a ieși în întâmpinarea nevoilor copiilor și a tinerilor de a cânta în fața unui public specializat și în prezența unor personalități marcante ale culturii. Considerăm că prin aceste manifestări putem contribui la susținerea educației muzicale din școli și licee și la susținerea activității interpretative a tinerilor muzicieni.
Așa cum v-am obișnuit încă de la prima ediție, studenții Universității Naționale de Artă vor fi alături de tinerii muzicieni și vor contribui cu imaginația lor și cu reprezentările în creion, tuș sau acuarelă la nota de originalitate a acestui eveniment cultural. Crochiurile artiștilor plastici ornamentează în fiecare an diplomele și premiile acordate în cadrul galei, precum și cadourile surpriză oferite atât participanților activi, cât și publicului spectator. Să nu uităm de Catalogul* editat cu doi ani în urmă (și de cel care va fi publicat în curând anul acesta) care reflectă o modalitate cât se poate de simplă și de concretă de a conecta mai multe forme de expresie artistică și de a le face să se afirme reciproc în conștiințele noastre. Copiii sunt invitați, astfel, să asiste la un dialog viu al muzicii cu artele vizuale și literatura și să se bucure din plin de ineditul, spontaneitatea și creativitatea mai multor forme de expresie artistică.
Anul acesta, 2026, la redactarea Catalogului Musicalfest 2024-25 s-au implicat studenți masteranzi de la Universitatea București, Departamentul de Studii Literare Aplicate, având-o coordonatoare pe doamna dr. Elena Ionescu, profesor universitar. Sperăm ca textele de prezentare ale participanților la Edițiile a III-a și a IV-a ale Festivalului-concurs Musicalfest să fie pe placul concurenților și părinților lor și, de ce nu, să constituie surse de stil și inspirație în compunerea unui viitor curriculum vitae al tinerilor muzicieni.
Catalogul Musicalfest 2024-25 poate fi răsfoit și descărcat de pe website-ul nostru. Vă rugăm să găsiți la subsol Catalogul!
ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL DE INTERPRETARE MUZICALĂ INSTRUMENTALĂ, VOCALĂ ȘI COMPOZIȚIE
- INFORMAȚII IMPORTANTE PENTRU CONCURENȚI
Concursul, 6 – 7 octombrie 2026
Concursul va cuprinde următoarele secțiuni: Interpretare instrumentală – pian, vioară, corzi grave, instrumente de suflat (lemne/ traditional, alămuri), percuție, instrument muzical complementar/ secundar (doar pentru Învățământul de stat cu caracter vocațional), Muzică de cameră; Interpretare vocală – canto clasic, ansamblu vocal; Compoziție.
Desfășurătorul concursului este stabilit de organizator și publicat pe website-ul Bibliotecii și în mediile de socializare on-line.
***
Accesați 🔗acest document pentru a regăsi link-urile către formularele de înscriere online la Concursul de interpretare muzicală instrumentală, vocală și compoziție 2026.
***
Înscrierea la Concurs se face completând formularul dedicat secțiunii dorite și prin trimiterea la adresa: musicalfest@bibnat.ro a următoarelor documente și informații:
- Curriculum vitae (Format editabil, maximum 5 rânduri – vă rugăm să utilizați diacritice atât la completarea formularului, cât și în CV! – caracter Times New Roman, dimensiune literă 12 pt);
- O fotografie care îl reprezintă pe candidat;
- Link către o înregistrare accesibilă prin Internet;
- Vă rugăm să menționați în mesaj:
- secțiunea pentru care ați optat;
- numele profesorului coordonator (prenume, nume) și adresa electronică a acestuia.
Subiectul mesajului: „Musicalfest 2026 – înscriere concurs”.
Comisia de jurizare – va fi publicată la începutul anului universitar 2026-2027.
Intrarea este liberă. Înscrierea participanților la Concurs este gratuită.
Data limită a înscrierilor la Concurs: 1 octombrie 2026, ora 24:00.
Accesați 🔗Regulamentul de participare la Concurs. Vă aducem în atenție faptul că participanții la concurs sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea înscrierii și participării la activitățile din cadrul Festivalului de muzică clasică pentru copii și tineri „Musicalfest” și ale Concursului integrat, precum și cu publicarea numelor/ rezultatelor/ fotografiilor în prezentările și materialele care vor fi difuzate de Biblioteca Națională. IMPORTANT! Concurenții care nu doresc afișarea datelor lor cu caracter personal în listele cu rezultatele concursului sunt rugați să comunice aceasta la adresa: musicalfest@bibnat.ro.
Gala Musicalfest / Ediția a V-a
Rezultatele Concursului de interpretare muzicală instrumentală, vocală și compoziție vor fi comunicate în cadrul galei.
Loc de desfășurare: Sediul Central al Bibliotecii Naționale a României, Bulevardul Unirii, 22; ATRIUM, Parter.
Ora: 18:30.
Intrarea este liberă.
Vă aşteptăm cu drag ca interpreți și ca public spectator!
***
* Cataloagele Musicalfest:
Catalog Musicalfest 2023 cu un scurt remember al ediției din 2022 și anunțarea ediției 2024
Catalog Musicalfest 2024-2025 cu anunțarea ediției 2026
Materiale difuzate de Radio TRINITAS în cadrul emisiunilor „Viața Cetății” și „Valori și Atitudini”.




